Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:54 29 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Omor în localitatea Ivrinezu Mare Nouă ani de închisoare pentru uciderea soției

ro

09 Sep, 2020 00:00 352 Marime text
  • În faza judecății, inculpatul a recunoscut acuzațiile astfel cum acestea i-au fost aduse prin rechizitoriu.
 

Un bărbat, de 47 de ani, din localitatea Ivrinezu Mare, județ Constanța, a fost condamnat de Tribunalul Constanța, la nouă ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie (soția)! Decizia Tribunalului Constanța nu este una definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Inculpatul este suspectat că, pe data de 9 martie, pe fondul unui conflict cu soția sa, din cauza geloziei, ar fi lovit-o pe femeie pumnii, la nivel abdominal și i-a dat două palme peste față. În cursul nopții, persoana vătămată a ieșit din locuință pentru a merge la toaletă și nu a mai revenit. Inculpatul a început să o caute și a găsit-o căzută pe pământ, în fața ușii locuinței lor, în stare de inconștientă și respirând greu, motiv pentru care a sunat la 112, ulterior venind și un elicopter SMURD, care a preluat-o pe femeie.
 
Ulterior, în faza judecății, inculpatul a recunoscut acuzațiile astfel cum acestea i-au fost aduse prin rechizitoriu.
 
Așa cum arătam și mai sus, decizia Tribunalului Constanța nu este una definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

Citește și
 
Un bărbat dintr-un sat din județul Constanța a luat 15 ani de închisoare pentru uciderea soției
 
Constanța. Un bărbat condamnat pentru uciderea soției, nemulțumit de pedeapsă


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii