Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:33 21 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la DNA Cristina Trăilă și Mihai Barbu, trimiși în judecată de DNA! Dosarul vizează despăgubiri de 13 milioane de lei pentru o fermă avicolă din Vaslui

ro

21 Oct, 2026 15:41 231 Marime text
 
foto: Facebook
Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Iași a trimis în judecată trei inculpați într-un dosar care vizează presupuse intervenții pentru obținerea unor despăgubiri de aproximativ 13 milioane de lei, solicitate în urma unui focar de salmoneloză la o fermă avicolă din județul Vaslui.

Printre persoanele trimise în judecată se numără Mihai Barbu, fost președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic, și Cristina Trăilă, care ocupa funcția de secretar general adjunct al Guvernului României la data faptelor. Al treilea inculpat, identificat în comunicatul DNA prin inițialele B.F., este asociat și administrator în fapt al unei societăți comerciale din domeniul avicol.

Potrivit procurorilor, cei trei sunt acuzați de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii unor foloase necuvenite, de complicitate la această infracțiune, respectiv de instigare la săvârșirea ei, în funcție de rolul atribuit fiecăruia.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București la 21 octombrie 2026.



Oficial de la DNA 

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 740/VIII/3 și 742/VIII/3 din data de 6 noiembrie 2025, respectiv nr. 590/I-36din data de 25august 2026, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecatăa inculpaților:


Barbu Mihai, la data faptei președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic, aflat sub măsura controlului judiciar, pentru comiterea infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;

Trăilă Cristina, la data faptei secretar general adjunct al Guvernului României, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și

B.F., asociat și administrator în fapt al unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul avicol, aflat sub măsura controlului judiciar în altă cauză, pentru comiterea infracțiunii de instigare la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
 
Din probatoriul administrat în cauză procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
Inculpatul B.F. administrează în fapt, prin intermediul unei societăți comerciale, mai multe ferme avicole de pe raza județului Vaslui, în cadrul cărora s-ar fi înregistrat încălcări sistematice ale normelor sanitar-veterinare, de natură să favorizeze apariția unor agenți patogeni și a unor boli în rândul efectivelor de păsări.


În acest context, în luna septembrie 2024, la nivelul uneia dintre ferme ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză, pentru care inculpatul B.F. ar fi întocmit și depus la D.S.V.S.A. Vaslui un dosar de despăgubire pentru compensarea pierderilor cauzate de contaminarea păsărilor, în condițiile în care societatea nu ar fi fost vinovată de producerea acesteia. Valoarea despăgubirilor solicitate ar fi fost de aproximativ 13 milioane de lei.

Pe fondul neregulilor constatate în cadrul fermei, D.S.V.S.A. Vaslui ar fi dispus monitorizarea strictă a activităților de neutralizare a exemplarelor afectate, în număr de aproximativ 226.000 de păsări, și ar fi refuzat aprobarea dosarului de despăgubire.

Astfel, întrucât interesele sale financiare ar fi fost afectate, inculpatul B.F. ar fi întreprins, cu sprijinul mai multor persoane influente, demersuri pentru schimbarea din funcție a directorului executiv al D.S.V.S.A. Vaslui.

În concret, în perioada februarie – noiembrie 2025, inculpatul B.F., urmărind facilitarea obținerii sumei de aproximativ 13 milioane de lei de la D.S.V.S.A. Vaslui, l-ar fi determinat pe inculpatul Barbu Mihai să își exercite influența și autoritatea politică pentru obținerea acestui beneficiu, sens în care ultimul menționat ar fi intermediat întâlniri ale inculpatului B.F. cu înalți funcționari ai statului, cu directorul A.N.S.V.S.A.,precum și cu diferiți oameni politici.

Totodată, în contextul acțiunilor întreprinse pentru atingerea respectivului deziderat, inculpatul Barbu Mihai ar fi exercitat presiuni asupra directorului A.N.S.V.S.A. pentru demiterea din funcție a directorului D.S.V.S.A. Vaslui.

De asemenea, în același context, inculpatul Barbu Mihai i-ar fi promis inculpatului B.F. că îl va determina pe directorul D.S.V.S.A. Vaslui să anuleze măsurile dispuse de funcționarii instituției în legătură cu neregulile constatate în cadrul fermelor administrate de societatea respectivă sau, în cazul în care acest lucru nu ar fi fost posibil, că va întreprinde demersuri pentru demiterea directorului din funcție.

În cadrul acestor demersuri, în perioada 3–4 noiembrie 2025, inculpatul Barbu Mihai ar fi fost ajutat de inculpata Trăilă Cristina, care, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului României, ar fi susținut acțiunile acestuia.
 
În cauză, procurorii anticorupție au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor sume de bani aparțin inculpatuluiBarbu Mihai.
 
Dosarul de urmărire penalăa fost trimis spre judecare, în data de 21 octombrie 2026, la Curtea de Apel București, cu propunerea de menținere a măsurilor asigurătorii și preventive dispuse față de inculpatul Barbu Mihai.
 
Pentru celelalte fapte presupus a fi comise de inculpatul B.F. și de celelalte persoane menționate în comunicatul nr. 740/VIII/3 din data de 6 noiembrie 2025, cercetările continuă.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii