Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:46 25 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După PSD, și AUR solicită demiterea Cristinei Trăilă Există o diferenţă între răspunderea penală şi cea politică

ro

25 Aug, 2026 18:11 169 Marime text

Sursă foto: Facebook/Cristina Trăilă
După PSD, și Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) cere premierului interimar Ilie Bolojan să o elibereze ''de urgenţă'' pe Cristina Trăilă din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, după ce DNA a dispus urmărirea penală a acesteia într-un dosar privind folosirea influenţei politice. AUR solicită eliberarea imediată din funcţie a Cristinei Trăilă

''Nu pronunţăm noi sentinţe şi respectăm prezumţia de nevinovăţie. Dar există o diferenţă fundamentală între răspunderea penală, care aparţine justiţiei, şi răspunderea politică. Un demnitar aflat într-o poziţie importantă în aparatul Guvernului, suspect într-un dosar privind folosirea influenţei politice, nu poate continua să ocupe liniştit aceeaşi funcţie până când situaţia sa juridică va fi lămurită.

Mai ales că acest dosar nu se opreşte la Cristina Trăilă. Fănel Bogos, în dosarul căruia este acuzată doamna Trăilă de complicitate, potrivit informaţiilor din masa-media, a ajuns, în septembrie 2025, chiar în biroul lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria. Ilie Bolojan nu poate să se ascundă la nesfârşit, ci trebuie să iasă public şi să explice integral natura relaţiei sale cu Fănel Bogos.

Nu este suficient să ni se spună că un om de afaceri cercetat pentru presupuse intervenţii la nivelul administraţiei centrale a ajuns în biroul premierului şi că întâlnirea nu a produs nimic'', se arată într-un comunicat al AUR.

AUR solicită eliberarea imediată din funcţie a Cristinei Trăilă şi explicaţii publice "complete" din partea lui Ilie Bolojan privind întâlnirea şi relaţia sa cu Fănel Bogos, se menţionează în comunicat.

''Justiţia va stabili vinovăţiile penale, dar responsabilitatea politică nu poate fi băgată sub preş şi nici amânată până la finalizarea unui dosar care poate dura ani'', atrag atenţia reprezentanţii AUR.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus urmărirea penală faţă de Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor anticorupţie, pe 3 - 4 noiembrie 2025, Cristina Trăilă, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului, ar fi sprijinit demersurile lui Mihai Barbu (fostul şef al PNL Vaslui - n.r.) de exercitare a influenţei asupra preşedintelui ANSVSA, în scopul înlocuirii din funcţie a directorului DSVSA Vaslui cu o persoană agreată de Fănel Bogos, administratorul unei societăţi din domeniul creşterii păsărilor din judeţul Vaslui.

"Scopul urmărit ar fi fost obţinerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul B.F. şi pentru societatea deţinută de acesta, constând, între altele, în aprobarea unui dosar de despăgubire în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, precum şi în diminuarea sau încetarea controalelor sanitar-veterinare la fermele societăţii", preciza DNA.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii