Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:56 26 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristina Trăilă demisionează din funcția de secretar general adjunct al Guvernului. „Sunt total nevinovată”

ro

26 Aug, 2026 14:16 163 Marime text
Cristina Trănăilă;Sursa foto: Facebook




Cristina Trăilă a anunțat miercuri că demisionează din funcția de secretar general adjunct al Guvernului, la o zi după ce procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele său în dosarul omului de afaceri Fănel Bogoș.

Trăilă și-a făcut publică decizia printr-o postare pe rețelele de socializare, în care respinge acuzațiile care îi sunt aduse și susține că este nevinovată.

„Sunt total nevinovată și nu am nici cea mai mică îndoială că acest lucru va fi lămurit încă din faza de urmărire penală”, a transmis Cristina Trăilă.

Aceasta susține, de asemenea, că scandalul mediatic din jurul dosarului este „artificial” și afirmă că situația este folosită politic împotriva premierului Ilie Bolojan, a Guvernului și a PNL.

„Sunt de asemenea conștientă că acest scandal mediatic este unul artificial, deloc întâmplător și care este fără îndoială speculat în detrimentul imaginii premierului Ilie Bolojan, a Guvernului României și a PNL”, a scris Trăilă.


Demisia vine după ce DNA a anunțat, marți, că a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Cristina Trăilă, pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. 

DNA a anunțat, într-un comunicat de presă, că a dispus efectuarea urmăririi penale față de Cristina Trăilă. Aceasta este acuzată că, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului, ar fi sprijinit demersurile de înlocuire a șefului DSVSA Vaslui, cu o persoană agreată de către fermierul Fănel Bogos:

Înaintea demisiei, Ilie Bolojan anunțase că urma să aibă o discuție cu Cristina Trăilă și că va decide ulterior ce măsuri vor fi luate în privința acesteia. 

Cristina Trăilă a precizat că a decis să plece din funcție în contextul scandalului și a anunțat că a atașat documentul prin care își înaintează demisia.

Demisia nu schimbă situația juridică a acesteia. Cristina Trăilă este cercetată în faza de urmărire penală, iar acuzațiile formulate de procurori nu reprezintă o condamnare. DNA precizează explicit că această etapă a procesului penal nu poate înfrânge principiul prezumției de nevinovăție. 



 

Ti-a placut articolul?

Comentarii