Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:25 21 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Județean Constanța pierde apelul într-un proces cu Drumuri Județene Constanța

ro

21 Oct, 2026 16:24 172 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Pixabay
Instanța a obligat Consiliul Județean Constanța, în calitate de apelant-pârât, să achite societății Drumuri Județene Constanța SA suma de 2.200 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente apelului.

Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Dosarul, înregistrat la Curtea de Apel Constanța

Dosarul nr. 279/118/2025 a fost înregistrat la 25 februarie 2026 și este încadrat la Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, având ca obiect pretenții.

În această etapă procesuală, Drumuri Județene Constanța SA figurează ca intimat-reclamant, iar Consiliul Județean Constanța, ca apelant-pârât.


La termenul din 21 octombrie 2026, cauza a fost judecată de completul C2 A, iar soluția pronunțată a fost respingerea apelului ca nefondat.

Pe lângă respingerea apelului, Curtea de Apel Constanța a dispus obligarea instituției județene la plata sumei de 2.200 de lei către Drumuri Județene Constanța SA, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Soluția pe scurt: Respinge apelul ca nefondat. Obligă apelantul la plata către intimată a sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Constanţa. Pronunţată azi, 21.10.2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.


Document: Hotarâre    21.10.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată. 




Traseul dosarului 

Curtea de Apel Constanța are programat joi, 15 octombrie 2026, un termen în dosarul în care Consiliul Județean Constanța și societatea Drumuri Județene Constanța S.A. sunt părți într-un litigiu având ca obiect pretenții.

Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, dosarul cu numărul 279/118/2025 se află în stadiul procesual de apel și este înregistrat pe rolul Secției a II-a civile, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți din cadrul Curții de Apel Constanța.


În acest dosar, Consiliul Județean Constanța are calitatea de apelant-pârât, în timp ce Drumuri Județene Constanța S.A. figurează ca intimat-reclamant.



Pronunțarea, amânată pentru 15 octombrie

Dosarul a avut un termen la data de 30 septembrie 2026, când instanța a decis amânarea pronunțării pentru 15 octombrie 2026.

Pentru termenul din 15 octombrie, ora estimată este 09:00, completul fiind C2 A. 

Magistrații au decis amânarea pronunțării.
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 21.10.2026. Pronunţată azi, 15.10.2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Document: Încheiere - Amânare ulterioară a pronunţării  15.10.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de judecată.
 
Situația inițială 

Tribunalul Constanța a admis, în 26 noiembrie 2025, acțiunea formulată de Drumuri Județene Constanța SA împotriva Consiliul Județean Constanța, obligând instituția publică la plata sumei de 1.112.794,90 lei, reprezentând contravaloarea unor facturi emise în decembrie 2021.
 
Dosarul (nr. 279/118/2025) a fost înregistrat la 22 ianuarie 2025, la Secția a II-a civilă, având ca obiect „pretenții” în materie de litigii cu profesioniști.
 
Soluția pe fond

Instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât și a admis cererea reclamantei.

Consiliul Județean Constanța a fost obligat la: plata sumei de 1.112.794,90 lei, aferentă mai multor facturi emise în decembrie 2021;plata dobânzii legale penalizatoare, calculată începând cu 22 ianuarie 2022 și până la achitarea integrală a debitului;plata cheltuielilor de judecată, respectiv 4.712,40 lei onorariu avocat și 21.826,16 lei taxă judiciară de timbru.

Hotărârea nr. 1057/2025 a fost pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

 
Dosarul, în recurs la Curtea de Apel

La data de 11 februarie 2026, Consiliul Județean Constanța a declarat recurs. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, unde dosarul se află în prezent în stadiul procesual de recurs.

Până la acest moment, nu a fost stabilit un termen de judecată.


 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

 
 
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 



Citește și:
Justiție Constanța Decizie definitivă la Curtea de Apel Constanța în disputa juridică dintre Drumuri Județene Constanța SA și Meridian Electro Construct SRL 

Ti-a placut articolul?

Comentarii