Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:55 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă amânare de pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă

ro

12 Aug, 2022 13:29 1622 Marime text



Judecătoria Constanța a amânat, din nou, pronunțarea în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

În dosar, Cristian Valentin Smădu este acuzat tot de ucidere din culpă.  

Instanța a amânat pronunțarea pentru data de 12 septembrie 2022.

Oricare va fi decizia primei instanțe, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, „în anul 2007, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, inculpatul Chiru Gigi - Christian a demarat lucrările de consolidare şi modernizare a unui imobil în care funcţiona o discotecă din localitatea Eforie Sud, judeţul Constanţa, pentru execuţie contractând o firmă al cărei administrator era inculpatul Smădu Cristian-Valentin“.
 
„Execuţia a fost realizată fără autorizaţie de construire şi în absenţa unor persoane competente să verifice dacă lucrările sunt corespunzător efectuate. Printre lucrări s-au numărat confecţionarea şi montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parţial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea.
 
Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbuşit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa“, conform rechizitoriului.


De menționat că în luna iunie 2022, Judecătoria a repus cauza pe rol în vederea reluării dezbaterilor, pentru discutarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26.05.2022, referitoare la prescripție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii