O firmă din portofoliul lui Gabriel Comănescu, obligată de Tribunalul Constanța să plătească unui angajat salarii restante de aproape 12.000 de lei! Contestație la Curtea de Apel
O firmă din portofoliul lui Gabriel Comănescu, obligată de Tribunalul Constanța să plătească unui angajat


Un proces în care una dintre firmele controlate de omul de afaceri Gabriel Comănescu a fost obligată să achite salarii restante către un angajat a ajuns la Curtea de Apel Constanța!
Ne referim la dosarul cu indicativul 7666/118/2024, în care Mitu Valentin și-a cerut drepturile salariale din partea GRUP SERVICII PETROLIERE CATERING SRL, dar și din partea GRUP PETROL MARIN SA.
La începutul lunii iulie 2025, Tribunalul Constanța a hotărât ca GSP CATERING SRL să plătească reclamantului suma de peste 11.000 de lei reprezentând drepturi salariale restante. Însă aceeași instanță a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Grup Petrol Marin SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
MINUTA
Soluția pe scurt: DOSAR nr.7666/118/2024 HOT. 03.07.2025 Respinge, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei GSP Catering SRL, invocată de aceasta prin întâmpinare. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Grup Petrol Marin SA, invocată prin întâmpinare. Admite acţiunea formulată de reclamantul MITU VALENTIN, în contradictoriu cu pârâta SC GRUP SERVICII PETROLIERE CATERING SRL.
Obligă pârâta GSP CATERING SRL să plătească reclamantului suma 11.459,65 lei aferentă perioadei ianuarie – 08.03. 2024 reprezentând drepturi salariale restante.
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Grup Petrol Marin SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4735,81 lei efectuate de pârâta Grup Petrol Marin SA în prezentul demers judiciar cu onorariul de avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.07.2025.
Document: 2233/2025 03.07.2025
Soluția a fost contestată de către reclamant, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul Secției I Civile a Curții de Apel Constanța, la data de 1 august 2025. Oricare va fi decizia instanței, va rămâne definitivă!

Despre Grup Servicii Petroliere Catering SRL
Înființată în anul 2014, firma are sediul social pe Strada Incinta Port, Constanța, Județ Constanța și se ocupă de activități de alimentație. Grup Servicii Petroliere Catering SRL este controlată de GSP Holding SA, acționar din Luxemburg, cu 99 % din capitalul social, și Comănescu Gabriel Valentin, cu 1 % din capitalul social. Admistratorul firmei este Bratu Mihai Dumitru.
În anul fiscal 2024, Grup Servicii Petroliere Catering SRL, cu 90 de salariați, a declarat o cifră de afaceri de 2.868.581 lei și o pierdere de 1.230.741 lei.
Pentru documentarea acestui material au fost folosite și informații de pe Termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
UPDATE DGFP Constanța scoate la vânzare un vapor aparținând Grup Servicii Petroliere Shipyard! Încă o firmă din portofoliul lui Gabriel Comănescu face obiectul unui dosar de executare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp