Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:23 23 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Motivarea unei tragedii rutiere din Constanţa! A plecat să cumpere o coroană mortuară, iar pe drum a ucis o femeie (document)

ro

11 Apr, 2018 00:00 1989 Marime text
Un bărbat de aproximativ 65 de ani, care, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un accident rutier mortal, ulterior părăsind locul faptei fără a avea permisiunea oamenilor legii, a fost condamnat la doi ani şi nouă luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Decizia este definitivă şi a fost luată ieri de judecătorii Curţii de Apel Constanţa.
 
În actul de sesizare a instanţei se arată că inculpatul a condus pe drumurile publice, în luna noiembrie 2016, un autoturism marca Renault Megane, pe raza localităţii Cuza Vodă, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (respectiv o alcoolemie de 1,90 g/l pentru prima probă de sânge şi de 1,80 g/l, la a doua probă). La ieşirea din localitate, ca urmare a neatenţiei şi a stării avansate de ebrietate, şoferul a provocat un accident soldat cu decesul unei femei, în vârstă de 62 de ani, care se deplasa pedestru, în mod regulamentar, pe acostament, din partea opusă a sensului de circulaţie al autoturismului, respectiv pe partea dreaptă a conducătorului auto. Ulterior, spun anchetatorii, şoferul a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie.
 
Ulterior, inculpatul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu două autoturisme, în urma evenimentului rezultând doar pagube materiale. Cu ocazia audierii în calitate de suspect, şoferul a recunoscut săvârşirea faptelor, precizând că în ziua respectivă, aflându-se la domiciliul său, a consumat o bere alcoolizată la 500 ml şi a mâncat o salată de ceapă cu oţet. La puţin timp după masă, inculpatul a fost contactat telefonic de către soţia sa din Spania, care i-a spus că fratele ei este grav bolnav şi că trebuie să meargă să cumpere o coroană de flori.
 
În acel moment, s-a hotărât să meargă să facă cumpărături. La ieşire din localitatea Cuza Vodă, conducătorul auto a acroşat o persoană, care se deplasa pe jos, pe acostamentul din partea opusă a sensului de circulaţie al autoturismului. Inculpatul a precizat că nu a observat victima şi că după impact i-a fost frică să oprească, motiv pentru care şi-a continuat deplasarea pe DJ 222 către DN 22C. Ulterior, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu două autoturisme. La faţa locului a sosit un echipaj de poliţie rutieră, iar agentul de poliţie l-a încătuşat, după care i-a spus că la ieşire din localitatea Cuza Vodă a accidentat o femeie care se deplasa pedestru şi care a decedat în urma impactului.
 
În faţa instanţei, inculpatul a avut o atitudine sinceră de recunoaştere şi regret cu privire la faptele sale, solicitând judecarea cauzei pe procedura simplificată a recunoaşterii, arătând că nu contestă acte sau probe de la urmărirea penală.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Medgidia, instanţă care a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modul şi împrejurările de săvârşire a faptelor, gradul de pericol social al faptei, datele personale ale inculpatului, respectiv 61 de ani, căsătorit, pensionar, nu are antecedente penale, atitudinea sinceră de recunoaştere şi regret.
 
În consecinţă, instanţa a dispus aplicarea inculpatului unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special.
 
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, în considerarea celor reţinute sub aspectul individualizării, instanţa consideră că scopul acesteia poate fi atins şi fără executare în regim privativ de libertate. Astfel, instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
 
Pe latură civilă, instanţa va lua act că părţile civile au renunţat la judecarea acţiunii civile având în vedere că au fost despăgubiţi integral.
 
Ieri, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au menţinut decizia Judecătoriei Medgidia în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii