Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:27 04 10 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ
a

Motivarea judecătorilor în dosarul celui mai tânăr constănțean condamnat la închisoare pe viață!

ro

09 May, 2022 00:00 3839 Marime text
 
  • Curtea de Apel a constatat bestialitatea inculpatului care, cu un cablu, a legat-o pe partea civilă de mâini, închizând-o în baie împreună cu minorii în timp ce pe fata cea mare a violat-o.
  • De asemenea, Curtea a remarcat și comportamentul barbar al inculpatului care, în urma consumului de alcool și de substanțe psihoactive, a procedat la săvârșirea, fără milă, a unor fapte de o gravitate și periculozitate extraordinare.
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au decis săptămâna trecută condamnarea definitivă la închisoare pe viață a unui tânăr, de 29 de ani, fără antecedente penale, din localitatea Corbu, județul Constanța, suspectat de omor calificat, viol, tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal.
 
Acesta a devenit cel mai tânăr constănțean condamnat la închisoare pe viață!
 
Pe scurt, în actul de sesizare a instanței, procurorii arată că, la data de 02 iulie 2021, în jurul orei 03.45, polițiștii Secției 5 Rurală Cogealac - IPJ Constanța au fost sesizați, prin apel 112, de către o minoră, de 15 ani, cu privire la faptul că o persoană ar fi pătruns în locuința sa, din localitatea Corbu și ar fi întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor ar fi fost înțepat în zona abdomenului cu un corp ascuțit.
 
Ajuns la fața locului, echipajul medical a constatat decesul bărbatului, în vârstă de 41 de ani.
 
Pe lângă decizia de condamnare, instanța a decis acordarea unor daune în valoare de 2,6 milioane de euro.
 
Un litru de votcă și aproximativ 20 de joint-uri
 
În motivarea deciziei de condamnare, judecătorii de la Tribunalul Constanța (prima instabță care a soluționat cauza) arată, printre altele, potrivit portalului de Jurisprudență, că inculpatul, înainte de faptă, a consumat un litru de votcă și aproximativ 20 de joint-uri și că primele momente de luciditate le-a avut atunci când familia pe care a intrat în casă îl implora să îi lase în pace.
 
La individualizarea pedepsei, Tribunalul Constanța a avut în vedere, printre altele, că expertiza psihiatrică evidențiază elemente de sadism, iar împrejurarea că acesta nu era pe deplin conștient de faptele sale nu se datorează decât conduitei lui, care și-a asumat consumul de substanțe psihoactive, cu toate consecintele ce decurg din acesta.
 
„Se impune aplicarea detențiunii pe viață“
        
În continuare, tot în motivarea deciziei de condamnare, potrivit portalului de Jurisprudență , Tribunalul Constanța arată că se impune aplicarea detențiunii pe viață, fiind de necontestat ecoul puternic negativ al faptelor inculpatului în rândul comunității, dar și urmările produse, fiind afectate iremediabil viețile a cinci persoane, una decedata și alte 4 ce vor rămâne cu sechele psihice grave, toate acestea fiind puse pe seama consumului de droguri și substante psihoactive, deși aceasta a fost opțiunea  persoanală a inculpatului și nu poate constitui un aspect în circumstanțiere.
 
Decizia de condamnare a Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a decis menținerea primei decizii prin intermediul căreia inculpatul a fost condamnat la închisoare pe viață.  
 
În motivarea deciziei, judecătorii Curții de Apel rețin că inculpatul a acționat cu o ferocitate deosebită, lovind victima de nenumărate ori cu o macetă foarte bine ascuțită.
 
De asemenea, analizând modalitatea de comitere a celorlalte infracțiuni, Curtea de Apel a constatat, potrivit portalului de Jurisprudență, încă o dată, bestialitatea inculpatului care, cu un cablu, a legat-o pe partea civilă de mâini, închizând-o în baie împreună cu minorii în timp ce pe fata cea mare a violat-o.
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au remarcat și comportamentul barbar al inculpatului care, în urma consumului de alcool și de substanțe psihoactive, a procedat la săvârșirea, fără milă, a unor fapte de o gravitate și periculozitate extraordinare.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Crimă la Pecineaga! Opt ani pentru uciderea nepotului
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii