Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:26 25 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marian Vasiliev, la judecată cu Guvernul Orban, după ce a fost demis de la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

ro

05 Feb, 2020 00:00 2145 Marime text

La finalul anului trecut, fostul primar al oraşului Murtfatlar din perioada 1994/1996 şi fostul senator PPDD Marian Vasiliev a fost demis din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.


Decizia cu numărul 552 de eliberare a lui Marian Vasiliev din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului a fost publicată în Monitorul Oficial pe 30 decembrie 2019. Vasiliev fusese cooptat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, prin decizia prim-ministrului României Sorin Grindeanu, începând din data de 16 ianuarie 2017.


Fostul demnitar a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, la data de 3.02.2020, dosarul 54/36/2020. Prin această acţiune, Vasiliev solicită anularea actului administrativ, respectiv suspendarea executării actului administrativ - decizie de eliberare din funcţie. Pârât în dosar este Guvernul României, prim-ministrul prin secretariatul general al Guvernului. Magistraţii de la Curtea de Apel au fixat primul termen din cadrul acestui proces pe data de 11 martie a.c.
 

Chiar dacă voi câştiga procesul, nu mă voi mai întoarce la conducerea AAAS”



Contactat pentru a comenta acest dosar, Vasilev a precizat pentru ZIUA de Constanţa: „Nu mă interesează funcţii în guvernul liberalilor. Ca politician de stânga, nu voi primi niciodată sarcini de la conducători de dreaptă. Am făcut acest gest doar pentru a demonstra cât de capabili sunt liberalii. Aşa am procedat şi cu aranjamentul murdar prin care un partid de dreapta (PMP) voia să "înghită" 1.300 de aleşi locali de stânga. Şi nici acum, după trei ani si jumătate, nu au reuşit datorită acţiunii în instanţă introduse doar de mine. Nu o să accept să am comportament de oaie politică. Am luat multe decizii în viaţă şi în politică pe care le regret. Chiar dacă voi câştiga procesul, nu mă voi mai întoarce la conducerea AAAS. A fost o etapă din viaţa mea care s-a închis definitiv”.


Citeşte şi:


Constănţeanul Marian Vasiliev, demis din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului

Constănţeanul Marian Vasiliev vice la Administrarea Activelor Statului. Oana Schmidt-Hăineală la Justiţie

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii