Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:58 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Lumea moare pentru mai puțini bani decât la Mangalia“ Control judiciar menținut pentru trei afaceriști din București, trimiși în judecată de DNA

ro

30 Aug, 2023 17:00 8603 Marime text
Tribunalul București a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar
  • Cei trei suspecți în cauză, printre care se află și oameni de afaceri, au fost trimiși în instanță sub acuzații de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și loviri și alte violențe, fapte comise inclusiv în legătură cu un proiect pe fonduri europene implementat la Mangalia.
  • Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, unul dintre inculpați i-ar fi transmis soției victimei să își onoreze obligațiile, întrucât „lumea moare pentru mai puțini bani decât la Mangalia“.
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Judecătorii din București au menținut controlul judiciar dispus față de trei oameni de afaceri din Capitală trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
 
Cei trei suspecți în cauză, printre care se află și oameni de afaceri, au fost trimiși în instanță sub acuzații de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și loviri și alte violențe, fapte comise inclusiv în legătură cu un proiect pe fonduri europene implementat la Mangalia.
 
Cazul a fost înregistrat pe rolul Secției penale a Tribunalului București, unde a primit indicativul 11818/3/2022, părți în dosar fiind Adrian Constantin, Simion Șerban și Vladimir Iarmomedov, în calitate de inculpați și SC Baumann Activ SRL, în calitate de parte civilă.
 
În rechizitoriul anonimizat întocmit de procurorii DNA și pus la dispoziția ZIUA de Constanța, se arată că unul dintre inculpați i-ar fi transmis soției victimei să își onoreze obligațiile, întrucât „lumea moare pentru mai puțini bani decât la Mangalia“.
 
De curând, Tribunalul București a constatat legalitatea măsurii preventive a controlului judiciar ce fusese dispusă față de cei trei acuzați.
 
Totodată, Curtea de Apel București a respins contestațiile celor trei acuzați împotriva prelungirii măsurii.
 
Instanța de judecată a decis menținerea măsurilor preventive până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului  București la finalul procesului penal, ea va putea fi contestată de oricare dintre părțile nemulțumite la Curtea de Apel București.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Tensiuni între afaceriștii din București pentru un proiect din Mangalia! DNA a intrat pe fir, iar cazul a ajuns în instanță
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii