Justiție Constanța Litoral Sea & Fun SRL atacă în instanță dispoziția Primăriei Tuzla de desființare a unor construcții edificate pe Plaja Tuzla (DOCUMENT)
Justiție Constanța: Litoral Sea & Fun SRL atacă în instanță dispoziția Primăriei Tuzla de desființare
507
Marime text
Pe rolul Tribunalul Constanța se află dosarul cu numărul de înregistrare 6017/118/2025 înregistrat la data de 25 noiembrie 2025 la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Dosarul are ca obiect suspendare executare act administrativ DISPOZIȚIA NR 156/22.10.2025 și se află în stadiul procesual de fond.Menționăm că, potrivit surselor noastre, dispoziția atacată în instanță ar fi de fapt 165/22.10.2025, întrucât pe Portalul Instanțelor de Judecată ar fi fost înregistrată o eroare materială privind obiectul dosarului.
Părți în dosar sunt Litoral Sea & Fun SRL – reclamant și Primarul Comunei Tuzla - Pârât.
Primul termen din dosar a fost fixat pentru data de 29 ianuarie 2026.Pe site-ul Primăriei Tuzla este publicată dispoziția 165/22.10.2025 prin care se dispune desființarea unor construcții edificate în zona plajei Tulza în zonele Subsector 1 de către S.C. Gaviota Turism S.R.L, Subsector 2 de catre S.C. Litoral Sea & Fun S.R.L Subsector 3 de S.0 Drg Power New Future S.R.L si zona limitrofa Subsector 5 de catre S.0 Green Agro Turism S.R.L societăți ce nu dețin autorizații de construire emise de către autoritățile competente.
Conform documentului, primarul comunei Tuzla emite dispoziţia prin care se aprobă desființarea, pe cale administrativă a unor construcții edificate pe domeniul privat al comunei şi parţial pe domeniul public din zona plajei Tuzla în zonele subsector 1 de către S.C. Gaviota Turism S.R.L, Subsector 2 de către S.C. Litoral Sea & Fun S.R.L subsector 3 de S.0 Drg Power New Future S.R.L şi zona limitrofă Subsector 5 de catre S.0 Green Agro Turism S.R.L în conformitate cu notele de costatare întocmite de către Consiliul Județean Constanța — Direcția Generală Tehnică şi urbanism compartiment disciplina in constructii.
Lucrările de desfiinţare vor fi executate prin grija autorității publice locale sub atenta supraveghere a biroului Poliție Locală, începând cu data de 23.10.2025. Cheltuielile ocazionate de desființarea construcţiilor vor fi recuperate de către autoritatea publică locală prin serviciile proprii de specialitate conform legislatiei specific“ – se arată în dispoziția citată.
Dispoziția 165/22.10.2025 poate fi consultată în secțiunea Document a materialului.
Amintim că, o echipă mixtă formată din reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” Constanța, Inspectoratului Județean în Construcții Constanța, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, dar și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mihail Kogălniceanu” Constanța și ai Comisariatului Județean Constanța – Garda Națională de Mediu, s-a deplasat pe subsectoare de plaja Tuzla, în data de 8 august 2025.
Conform Prefecturii Constanța, verificările au vizat construcții aparținând următorilor operatori economici: Gaviota Turism SRL, Litoral Sea & Fun SRL, DRG Power New Future SRL, Green Agro Turism SRL.
Despre Litoral Sea & Fun SRL„La momentul controlului, s-a constatat că obiectivele nu funcționau, ca urmare a unei măsuri de oprire temporară a activității economice (de prestare servicii), măsură dispusă de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), începând cu data de 5 august 2025, iar la fața locului nu au fost identificați reprezentanți ai operatorilor economici sau angajați ai societăților comerciale“- a mai punctat sursa citată.
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 4 decembrie 2025 Litoral Sea & Fun SRL are sediul social la Constanța, județul Constanța, a fost înființată în 2022, iar obiectul principal de activitate este „ Activități de închiriere și leasing cu bunuri recreaționale și echipament sportiv“.
În 2024, SC Litoral Sea & Fun SRL a avut o cifră de afaceri de 723.791 lei, un profit de 154.173 lei, datorii de 5.082 lei.
Asociați sunt Mariana Oprea cu 33,34%, Nicoletta Buta cu 33,33% și Muratsa Tanior cu 33,33%. Administratorul firmei este Mariana Oprea.
Mariana Oprea mai figurează ca asociat 50% și administrator la Optim Serv Construct SRL și administrator la Sea Sharks SRL. Nicoletta Buta mai figurează ca asociat 33,33% și Ecobuild SRL
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și.
Litoral Sea & Fun SRL contestă o amendă ANAR la Tribunalul Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


