Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:07 25 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU, obligat să achite orele suplimentare unui pompier dobrogean. Când se va relua procesul

ro

14 Mar, 2020 00:00 4700 Marime text

Procesul pompierului dobrogean care a obținut în instanță obligarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta la plata orelor suplimentare se va relua în luna aprilie, la Curtea de Apel Constanța. Omul dăduse în judecată Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, dar și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta.


Dosarul a ajuns pe rolul instanței constănțene după ce reprezentanții ISU s-au arătat nemulțumiți de hotărârea pronunțată de instanța de fond, prin care i se dădea dreptate pompierului. Judecătorii constănțeni vor analiza recursul declarat de ISU Delta la data de 29 aprilie, de la ora 9.00.


Concret, avocații ISU au declarat recurs împotriva sentinței pronunțate inițial de Tribunalul Tulcea, hotărâre prin care Inspectoratul pentru Situații de Urgență fusese obligat la plata sumei de 6.091 de lei, reprezentând „diferență de venit brut neîncasat“ pentru perioada reclamată.


Ar mai fi de spus că, pe parcursul judecării procesului în primă instanță, a fost efectuată o expertiză contabilă menită să stabilească exact suma ce i se cuvine pompierului pentru orele suplimentare lucrate și neremunerate.
Nu au fost luate în calcul orele suplimentare din timpul săptămânii, întrucât, în cazul personalului militar, legea prevede că se acordă drepturi bănești doar pentru orele suplimentare efectuate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care în mod normal nu se lucrează.


La rândul său, inspectoratul a argumentat faptul că, în cazul pompierului reclamant, 1.008 ore libere i-au fost acordate pentru completarea orelor suplimentare, însă judecătorii nu au primit acest argument. Concret, legat de acest aspect, instanța a stabilit că, potrivit expertizei efectuate în cauză, „336 ore în anul (...) și 632 ore în anul (...) trebuiau acordate ca ture libere pentru respectarea Directivei Europene 88/2003 (...) și nu pentru compensarea orelor suplimentare“.


Cazul va fi pus în discuție pe data de 29 aprilie de către magistrații Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța.



Citește și:

Victorie în instanță pentru un pompier dobrogean - a obligat ISU la plata orelor suplimentare!

Pompier ISU, lăsat de judecători fără drepturile salariale câștigate inițial tot în justiție

Editorial:

Viață de pompier din linia întâi! Pași grei prin foc și plimbări la instanțe pentru drepturile salariale

Ti-a placut articolul?

Comentarii