Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încurcături cu foşti angajaţi Ce informaţii a vrut să „scoată“ Tehnologica Radion de la Direcţia de Drumuri şi Poduri Constanţa

ro

21 Dec, 2019 00:00 1281 Marime text

Nume bine-cunoscut în Constanţa în ce priveşte construcţia drumurilor, Tehnologica Radion a intrat recent în atenţia judecătorilor bucureşteni. Mai precis, firma a atras benevol atenţia instanţei de judecată, căreia i-a cerut sprijinul pentru a obţine mai multe informaţii de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.


Foarte interesant, cazul se leagă de o întâlnire de lucru ce a avut loc la sediul DRDP şi la care ar fi participat şi un reprezentant al Tehnologica Radion. Atâta doar că firma a fost înştiinţată ulterior despre această întrunire şi despre faptul că a mai fost şi reprezentată de o persoană în cadrul întrevederii. În urma discuţiilor, reprezentanţii Tehnologica Radion au descoperit că cel care se prezentase la întâlnire şi semnase acte în numele companiei era un ... fost angajat, astfel că actele semnate sunt nule, spun aceştia.


Acesta este contextul în care cei de la Tehnologica Radion le-au cerut celor de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA – prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa să le comunice actele pe care le semnase fostul angajat. Atâta doar că DRDP a refuzat, iar Tehnologica Radion a încercat să obţină informaţiile prin intermediul instanţei de judecată.
Aşa se face că procesul a ajuns în atenţia judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti, dosarul fiind înregistrat la finalul lunii aprilie 2019.
Potrivit documentelor citate pe Portalul Jurisprudenţei www.rolii.ro, Thenologica Radion SA le-a cerut judecătorilor să oblige DRDP „la comunicarea documentelor solicitate prin adresa nr. (...)“.
 

Ce a susţinut avocatul Tehnologica


La momentul judecării procesului, conform sursei citate, avocatul Tehnologica Radion a făcut referire la persoana care a reprezentat societatea la întrunirea de la sediul DRDP.


„Acest prepus este un fost angajat iar, la momentul în care s-a aflat faptul că s-a prezentat cineva în numele societăţii reclamante, s-a dus directorul general, având nevoie de o împuternicire scrisă la DRDP, iar la momentul în care pârâta (nr., DRDP) a aflat că fostul angajat nu mai reprezintă societatea reclamantă (n.r. Tehnologica Radion), a tăiat orice fel de comunicare“, a precizat avocatul.
Apărătorul a argumentat în faţa judecătorilor că „pentru a formula eventuale acţiuni împotriva fostului angajat, care a semnat în numele societăţii reclamante nişte înscrisuri, societăţii reclamante îi trebuie aceste înscrisuri“. Iar problema aici intervine, pentru că, spunea avocatul „DRDP consideră că este suficient să le semneze avocatul, însă nu sunt opozabil întrucât sunt nule“.


Ulterior, avocatul a făcut referire la situaţia concretă, consemnată în cererea de chemare în judecată, citată, de asemenea, pe Portalul Jurisprudenţei www.rolii.ro. În document se arată că „având în vedere că Tehnologica Radion SRL nu a mandatat pe nimeni să participe la această şedinţă de lucru şi nici nu a avut cunoştinţă despre organizarea unei astfel de întâlniri, reclamanta a solicitat prin adresa menţionată mai sus să i se comunice, în fotocopie certificată, toate înscrisurile realizate cu ocazia şedinţei de lucru din data de 17.09.2018“.
 

Informaţiile trebuie cerute de la partener


În replică, reprezentanţii DRDP au declarat la instanţă că şedinţa din data respectivă privea un contract de întreţinere pe timp de iarnă a drumurilor din judeţul Tulcea, încheiat cu o altă firmă, al cărei subcontractor este Tehnologica Radion. În acest context, DRDP a susţinut că actele pot fi solicitate de către cei de la Tehnologica Radion chiar de la partenerului lor.


În urma dezbaterilor, judecătorii Tribunalului Bucureşti au respins ca nefondată acţiunea Tehnologica Radion, care a apreciat ca legal răspunsul oferit de DRDP. Hotărârea Tribunalului Bucureşti a fost atacată în recurs de cei de la Tehnologica Radion, astfel că dosarul a fost înregistrat acum pe rolul Curţii de Apel Bucureşti,
unde se aşteaptă fixarea datei primei înfăţişări.


Citeşte şi:

Asocierea Telor Invest SRL - Pro Cons XXI SRL, parteneri de afaceri ai Tehnologica Radion, construieşte drumurile de acces în Ovidiu, Tortoman şi Deleni (documente)

Tehnologica Radion SRL, firma „regelui asfaltului”, a „păpat” şi bani europeni, cu avizul Primăriei Medgidia (documente)
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii