Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:51 22 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înalta Curte s-a pronunțat în dosarul lui Valentin Răducu Preda, fostul consilier al lui Radu Mazăre

ro

17 Sep, 2018 00:00 763 Marime text
Marius Dan FoitoşAngela Dragne şi Dan Andrei Enescu, toți magistrați ai Înaltei Curți de Casație şi Justiție a României, au luat vineri o decizie definitivă în dosarul în care Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi ex-consilier al lui Radu Ştefan Mazăre în perioada în care acesta a fost edilul-şef al oraşului, a fost condamnat în primă instanță la şase ani de închisoare.
 
Înalta Curte a încuviințat cererea formulată de „apelantul inculpat Tudor-Gabriel Bohâlțeanu de administrare a probei cu înscrisurile subscrise pct. 1 - 4 şi 7 din cererea scrisă de probe“.
 
„Încuviințează cererea formulată de apelantul intimat inculpat Caunii Andrei - Ştefan şi de apelanta parte responsabilă civilmente SC Vertivi Management SRL privind emiterea unei adrese către Banca Transilvania, în vederea comunicării extrasului contului in lei deținut de S.C Whitestar Internațional S.R.L la această unitate bancară, aferent perioadei 01.11.2012 - 31.12.2012. Respinge celelalte solicitări probatorii formulate de apelanții inculpați Bohâlțeanu Tudor-Gabriel şi Caunii Andrei-Ştefan şi de apelanta parte responsabilă civilmente SC Vertivi Management SRL Definitivă“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Amintim că, în primă instanță, Valentin Răducu Preda a luat patru ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează siguranța statului, cinci ani de închisoare pentru trafic de influență, în formă continuată, trei ani pentru favorizarea infractorului. Instanța a contopit pedepsele închisorii, astfel că lui Valentin Răducu Preda i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, și anume cinci ani de închisoare, la care s-a adăugat sporul de un an de închisoare, urmând ca, în final, să execute pedeapsa rezultantă de șase ani de închisoare.
 
Tot în prezenta cauză, Dan Emil Manolachi, fost angajat al Direcției Naționale Anticorupție şi al Poliției Județului Constanța, a fost condamnat, în primă instanță, la pedeapsa de patru ani de închisoare pentru favorizarea infractorului, la șapte ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează siguranța statului, la doi ani de închisoare pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite, în formă continuată. Manolachi a fost achitat pentru luare de mită. Instanța a contopit pedepsele închisorii, astfel că Dan Emil Manolachi a fost condamnat, în final, la opt ani de închisoare.
 
În continuare, Elena-Simona Hulubariu a luat doi ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influență, Geanina-Lavinia Cazan - fost şef al Cabinetului secretarului de stat Răducu Preda şi fost director comercial al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile SA - doi ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influență, Tudor-Gabriel Bohâlțeanu, consilier personal al ministrului Transporturilor - cinci ani de închisoare pentru trafic de influență, în formă continuată, Cătălin Radu - doi ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influență. Acelaşi inculpat a fost achitat pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi condamnat la pedeapsa de doi ani de închisoare, pentru spălarea banilor. Pedepsele au fost contopite, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de doi ani de închisoare, la care se adaugă sporul de şase luni de închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de doi ani şi şase luni de închisoare.
 
Andrei-Ştefan Caunii, reprezentant al unei societăți pe acțiuni - trei ani de închisoare, pentru cumpărare de influență. El a fost condamnat la patru ani de închisoare, pentru instigare la spălarea banilor şi achitat pentru săvârşirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Pedepsele au fost contopite, astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, şi anume patru ani de închisoare, la care se adaugă sporul de şase luni de închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de patru ani şi şase luni de închisoare.
 
Octavia-Mihaela Vasile a fost achitată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi condamnată la trei ani de închisoare, pentru spălarea banilor. S-a dispus suspendarea condiționată, pe durata termenului de încercare de cinci ani.
 
Marius Irofte a fost achitat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ti-a placut articolul?

Comentarii