Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ieri, o nouă condamnare Panică într-un campus universitar din Constanţa. Un tânăr din Irak a ameninţat cu un cuţit mai mulţi studenţi

ro

17 Jan, 2020 00:00 2599 Marime text

Un tânăr de 28 de ani, cetăţean irakian, cu antecedente penale, a fost condamnat ieri de judecătorii Tribunalului Constanţa la un an de închisoare pentru comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, la şase luni de închisoare pentru participaţie improprie la trecerea frauduloasă a frontierei şi la alţi doi ani de închisoare pentru trafic de migranţi. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.


Tânărul irakian nu se află pentru prima dată în atenţia judecătorilor din Constanţa! În 2017, inculpatul a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.


În actul de sesizare a instanţei, magistraţii arată că în timp ce se afla în faţa căminului C2 din municipiul Constanţa, inculpatul a tulburat liniştea şi ordinea publică alergând trei persoane (studenţi) cu un cuţit în mănă şi a aruncat asupra lor cu o cărămidă, provocând astfel scandal în faţa căminului Universităţii Ovidius din Constanţa şi insuflând temere în rândul persoanelor martore la conflict.
 

Amendă


Pentru această faptă, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale de 120 zile-amendă (cuantumul unei zile/amendă fiind de 50 lei) în cuantum de 6.000 de lei. Prin sentinţa penală nr. 1270/2019 a Judecătoriei Constanţa rămasă definitivă la finele anului trecut prin necontestare, s-a dispus în cazul inculpatului înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.


În total, pentru infracţiunile: tulburare a ordinii şi liniştii publice, trecerea frauduloasa a frontierei, participaţie improprie la trecerea frauduloasă a frontierei şi trafic de migranţi, inculpatul a fost condamnat la doi ani, şase luni şi 39 de zile de închisoare cu executare.


Citeşte şi:

O fată de 14 ani a trecut prin momente groaznice aproape de Campusul Universităţii „Ovidius“. Ce au decis ieri judecătorii

„Premieră” în învăţământul constănţean!
Intercepătări declarate nule. Opt ani de închisoare pentru un colonel în rezervă

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • teddy 17 Jan, 2020 20:04 Primim toate aceste scursuri orientale care cum ajung se transforma din "studenti intelectuali" si "bieti refugiati" in proxeneti camatari si jigodii