Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:35 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grup infracțional organizat la Medgidia. Primele condamnări

ro

15 Feb, 2021 00:00 3453 Marime text
  • Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța. Primul termen a fost stabilit pentru data de 18 martie 2021.

Mai multe persoane din municipiul Medgidia, trimise în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, au fost condamnați, în primă instanță.
 
Tribunalul Constanța a decis condamnarea inculpaților (printre care se află și doi minori) la pedepse cuprinse între un an și patru ani de închisoare.
 
Față de minori a fost luată măsura educativă neprivativă de libertate constând în asistarea zilnică pe o durată de 6 luni, pentru săvârșirea infracșiunilor de constituire a unui grup infracșional organizat și de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
 
Totodată, instanța dispus confiscarea specială, în vederea distrugerii, a aproximativ 70 de grame fragmente vegetale.
 
Tribunalul a menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din data de 02.06.2020, constând în: sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 20.500 de lei, ridicată de la inculpatul Mihai N., cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul acestuia; - sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 1.350 de lei, ridicată de la inculpatul Constantin J., cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul acestuia.
 
Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța. Primul termen a fost stabilit pentru data de 18 martie 2021.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, acesta va fi definitivă.
 
Citește și
 
Oficial de la DIICOT
Pedepse cu executare pentru mai mulți indivizi care vindeau etnobotanice tinerilor din Constanța


DIICOT
Minori recrutați în mediul online pentru producerea de materiale pornografice


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii