Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grup de cetățeni turci, oprit la frontiera României. S-a cerut arestarea, la Tribunalul Constanța

ro

10 Dec, 2021 00:00 1922 Marime text
  • În noaptea de 6 spre 7 decembrie 2021, suspectul ar fi îndrumat un grup de cetățeni turci în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, fiind vorba despre cinci persoane care au fost depistate după ce au reușit să treacă frontiera bulgaro-română.
 
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au solicitat și au obținut în instanță emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele unui bărbat pe care îl suspectează de trafic de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat!
 
Conform primelor date strânse de anchetatori, în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2021, suspectul ar fi îndrumat un grup de cetățeni turci în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, fiind vorba despre cinci persoane care au fost depistate după ce au reușit să treacă frontiera bulgaro-română.
 
Totodată, și suspectul, spun procurorii, ar fi intrat în mod ilegal în țară.
 
Bărbatul a fost prezentat instanței Tribunalului Constanța ieri, 9 decembrie 2021, cu propunere de a se lua față de acesta măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile.
 
După ce au analizat datele și informațiile puse la dispoziție de anchetatori, judecătorii Tribunalului Constanța au ajuns la concluzia că se impune emiterea mandatului de arestare, respingând solicitarea avocaților ca suspectul să fie lăsat în arest la domiciliu sau în libertate, dar sub control judiciar.
 
Hotărârea Tribunalului Constanța poate fi contestată, în termen de 48 de ore, la Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Garda de Coastă
Cinci migranți turci și o călăuză, depistați de polițiștii constănțeni

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii