Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:35 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gigi Christian Chiru, fost senator, acuzat de ucidere din culpă. Dosarul, amânat

ro

22 Sep, 2020 21:17 2482 Marime text
 
  • Victima s-a prăbuşit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa.

Azi, la Judecătoria Constanţa a avut loc un nou termen în dosarul în care Gigi Christian Chiru, fost senator, este acuzat de ucidere din culpă. Procesul a fost amânat pentru 17 noiembrie, având în vedere imposibilitatea apărătorilor de a se prezenta la proces.
 
De menţionat că tot în prezenta cauză mai este judecat şi Cristian Valentin Smădu, acuzat tot de ucidere din culpă.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, „în anul 2007, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, inculpatul Chiru Gigi - Christian a demarat lucrările de consolidare şi modernizare a unui imobil în care funcţiona o discotecă din localitatea Eforie Sud, judeţul Constanţa, pentru execuţie contractând o firmă al cărei administrator era inculpatul Smădu Cristian-Valentin“.
 
„Execuţia a fost realizată fără autorizaţie de construire şi în absenţa unor persoane competente să verifice dacă lucrările sunt corespunzător efectuate. Printre lucrări s-au numărat confecţionarea şi montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parţial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea.

Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbuşit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa“, conform rechizitoriului.
 
Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii