Șef al Camerei de Conturi Constanța, din nou vizat de o plângere penală! Căutiș Alexandru George cere reluarea urmăririi penale împotriva lui Ioan Bobe
Șef al Camerei de Conturi Constanța, din nou vizat de o plângere penală! Căutiș Alexandru George cere reluarea

Curtea de Apel Constanța a înregistrat pe data de 5 iunie 2025 un nou dosar penal (nr. 291/36/2025), care îl are ca petent pe Căutiș Alexandru George, iar ca intimat pe Ioan Bobe, actualmente șef al Camerei de Conturi Constanța, în trecut reprezentant al Portului Constanța la Viena. Obiectul cauzei îl constituie o plângere împotriva soluției de neurmărire penală, conform art. 340 din Codul de procedură penală.
Dosarul se află în faza de fond și este repartizat completului C.4 – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Următoarele termene de judecată au fost stabilite pentru 29 iulie și 19 august 2025.
În martie, sursele precizau pentru cotidianul ZIUA de Constanța că Ioan Bobe revenise pe postul de șef la Camera de Conturi Constanța.
Amintim că de la începutul anului 2024 și până în prezent, postul de director al instituției subordonate Curții de Conturi a României a fost asigurat de Herczeg Lorant, întrucât contractul individual de muncă al lui Ioan Bobe a fost suspendat, la cererea acestuia, după ce în la finele anului 2023 a fost numit ca reprezentant la Portului Constanța la Viena, funcție exercitată până de curând.
Context
Noul dosar vine în continuarea demersurilor inițiate de Căutiș Alexandru George, care a contestat o ordonanță de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în octombrie 2023, într-un dosar ce viza infracțiunea de fals în declarații, pretins comisă de Ioan Bobe.
Plângerea anterioară, înregistrată sub numărul 676/36/2023, a fost admisă de Curtea de Apel Constanța în ianuarie 2024, magistrații dispunând desființarea ordonanței de clasare și reluarea urmăririi penale. Instanța a arătat că trebuie efectuate cercetări suplimentare, inclusiv audierea martorilor, obținerea unor documente din partea Curții de Conturi și a platformei Booking.com, precum și verificări asupra unor bunuri imobiliare deținute în afara țării.
Ce acuză petentul
Căutiș Alexandru George susține că Ioan Bobe ar fi oferit spre închiriere, în mod direct, o vilă pe care nu ar fi declarat-o în mod complet și corect, ceea ce ar constitui fals în declarații. În plus, petentul solicită extinderea cercetărilor față de o altă persoană menționată în dosar și investigarea unor presupuse contracte de deratizare semnate cu primării, suspectate ca având legături cu posibile fapte de corupție.
În prima fază, procurorul de caz a clasat dosarul pe motiv că „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege”, iar plângerea împotriva acestei soluții a fost respinsă ca „lipsită de interes” de procurorul general. Totuși, Curtea de Apel Constanța a decis contrariul, admițând plângerea petentului și solicitând o investigație penală completă.
Urmează noi termene în instanță
Noua cauză (291/36/2025) aflată acum pe rolul Curții de Apel Constanța va fi analizată în două termene programate: 29 iulie 2025, ora 09:00 și 19 august 2025, ora 11:00. Rămâne de văzut dacă instanța va menține decizia de trimitere a cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale sau va adopta o altă soluție.
Averea și interesele lui Ioan Bobe
Potrivit declarației de avere completată la data de 22.01.2024, Ioan Bobe deține un apartament în Constanța, ce se întinde pe o suprafață de 78,60mp, cumpărat în anul 2021.
La categoria „bunuri mobile”, acesta a declarat un autoturism marca Volkswagen, fabricat în 2008, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.
La rubrica datorii, a menționat trei credite la BCR, două dintre ele, deschise în 2021, de 566.941 lei scadent în 2042, respectiv unul de 88.000 de lei, scandent în 2026. Cel de-al treilea, în valoare de 34.300 a fost deschis în 2022 și a avut scadența în anul 2024. La acestea se adaugă și un credit la ING Bank, deschis în 2020, cu o valoare de 23.000 de lei, scadent în anul 2025, precum și un credit la Europe Bank SA, în valoare de 6.850 lei, cu scadența în anul 2028.
La categoria „venituri”, Bobe Ioan a menționat salariul primit de la Camera de Conturi Constanța, în calitate de director al instituției, în cuantum de 138.159 lei.
În declarația de interese, completată la data de 22.01.2024, Ioan Bobe a declarat calitatea de membru fondator al A.P.I.C.C.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
UPDATE. Surse - șeful Camerei de Conturi Constanța
Judecătorii retrimit la Parchet dosarul lui Ioan Bobe (MINUTĂ)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp