Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:09 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost prefect al județului Constanța, trimis în judecată de DNA! Azi, primul termen în instanță cu noul judecător

ro

14 Sep, 2022 00:00 2307 Marime text

 
  • Inițial, dosarul a fost repartizat spre soluționare completului de judecată prezidat de judecătorul Gabriel Mustață, de la Tribunalul Constanța, însă acesta a formulat o cerere de abținere, în iunie 2022, solicitarea magistratului fiind admisă.
  • Astfel, dosarul a fost trimis spre soluționare, în mod aleatoriu, completului de judecată prezidat de magistratul Lucian Lică, președintele secției penale din Tribunalul Constanța.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Tribunalul Constanța reia azi, 14 septembrie 2022, cercetarea specifică în dosarul în care Adrian-Viorel Nicolaescu, fost prefect al județului Constanța, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.
 
Inițial, dosarul a fost repartizat spre soluționare completului de judecată prezidat de judecătorul Gabriel Mustață, de la Tribunalul Constanța, însă acesta a formulat o cerere de abținere, în iunie 2022, solicitarea magistratului fiind admisă.
 
Prin decizia de admitere a declarației de abținere, tribunalul a menţinut toate actele procesuale, măsurile procesuale şi probele îndeplinite, respectiv administrate în cauză până la data de 16 mai 2022. 
 
În acest context, dosarul a fost trimis spre soluționare, în mod aleatoriu, completului de judecată prezidat de magistratul Lucian Lică, președintele secției penale din Tribunalul Constanța.
 
Până în prezent, în cauză au fost acordate 16 termene de judecată.
 
Amintim că dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța.
 
Fostul prefect este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
 

„În perioada martie 2016 – iulie 2017, inculpatul Nicolaescu Adrian Viorel, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi făcut toate demersurile pentru a împiedica eliberarea unor titluri de proprietate către o persoană care obținuse anterior recunoașterea judecătorească a drepturilor sale, pentru o suprafață de 19 hectare de teren amplasat în municipiul Constanța, pe malul lacului Siutghiol.
Concret, inculpatul Nicolaescu Adrian Viorel:
- ar fi trebuit să valideze propunerea Comisiei Locale Mihail Kogălniceanu, aspect pe care l-ar fi refuzat în mod nejustificat,
- ar fi trebuit să ia act, de îndată, de desființarea titlurilor persoanei neîndreptățite și să emită titlurile de proprietate, astfel cum au stabilit definitiv și irevocabil instanțele de judecată,
- ar fi împiedicat, pe toată durata mandatului său, emiterea titlurilor de proprietate, prin restituirea documentației, prin refuzul de a valida propunerea Comisiei Locale Mihail Kogălniceanu și prin omisiunea intenționată de a efectua orice minim demers pentru emiterea titlurilor.
Independent de cele prezentate mai sus, în anul 2011, Primăria municipiului Constanța a expropriat cca 2,3 hectare din cele 19 hectare, proprietatea persoanei vătămate. Primăria a emis în acest sens o Hotărâre de Stabilire a Despăgubirilor prin care s-a dispus plata sumei de 240.465 euro către persoana care își va proba dreptul real asupra terenului expropriat.
Persoana vătămată a aflat despre expropriere în anul 2015 și s-a adresat Primăriei municipiului Constanța cu o cerere de eliberare, în favoarea sa, a sumei de 240.465 euro. Suma nu a fost însă eliberată, întrucât persoana vătămată nu avea titluri de proprietate pentru terenul expropriat.
Precizăm că, până la terminarea mandatului de prefect al inculpatului, terenul în cauză s-a aflat în posesia unei persoane căreia instanța de judecată i-a anulat toate titlurile de proprietate.
Prin demersurile precizate mai sus, inculpatul ar fi privat persoana respectivă de dreptul său de proprietate, recunoscut de instanța de judecată, asupra terenului respectiv, evaluat la aproximativ 6.460.000 euro, dar și de suma de 240.465 euro cuvenită pentru exproprierea unei părți din acest teren, asigurându-i totodată folosința terenului în suprafață de 19 hectare persoanei care l-a „deținut” în condițiile menționate mai sus.
 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, conform DNA.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
A fost desemnat noul judecător al dosarului lui Adrian Nicolaescu, fost prefect al județului Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii