Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:49 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar penal deschis la Parchetul General după o plângere privind plagiat în teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă

ro

10 Feb, 2022 09:45 1322 Marime text
Parchetul General a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem, ca urmare a unei plângeri în care se reclamă faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat.

Informaţia a fost confirmată pentru Agerpres.ro de procurorul Alexandru Ionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, care a precizat că plângerea a fost depusă la sfârşitul lunii ianuarie, dosarul fiind constituit la Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Potrivit unui articol publicat de PressOne, care citează surse, procurorii au ridicat în acest caz documente de la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", inclusiv teza de doctorat a premierului.

Jurnalista Emilia Şercan de la PressOne a publicat, pe 18 ianuarie, un articol în care susţine că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, ar fi plagiat în teza de doctorat cu titlul "Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale", susţinută în anul 2003 la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".

Emilia Şercan afirmă că mai multe pagini din lucrarea premierului au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali şi fără să fi fost marcate cu ghilimele, aşa cum cer normele academice.

 Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii