Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:53 16 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar de corupție la Tribunalul Constanța - Macovei și Ogrinji, inculpați; legături cu fostul șef ARSVOM, Daniel Manole

ro

16 Dec, 2025 14:02 256 Marime text

ARSVOM ConstanțaTribunalul Constanța a înregistrat, pe 15 decembrie 2025, un dosar penal în care sunt cercetați Ion Macovei și Petru Ogrinji pentru infracțiuni de corupție, conform Legii nr. 78/2000, art. 6 raportat la art. 291 alin. 1 Cod Penal. Cauza, având numărul unic 6485/118/2025, se află pe rolul Secției penale și este în stadiul de fond.

Dosarul este strâns legat de un alt proces, înregistrat în aceeași zi, care vizează acordul de recunoaștere a vinovăției al lui Daniel Manole, fost director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Manole este cercetat pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și luare de mită. Primul termen de judecată în dosarul său a fost stabilit pentru 25 martie 2026, ora 09:00, cauza urmând să fie analizată de completul F1 al Secției penale.

Acuzațiile DNA privind Manole Daniel și Petre Neacșa

Potrivit anchetei Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, în perioada septembrie–noiembrie 2020, Manole Daniel, împreună cu alți inculpați, ar fi constituit un grup infracțional care a facilitat achiziția frauduloasă a patru nave (trei nave de salvare și una de depoluare) pentru ARSVOM, în valoare de aproximativ 85 de milioane de lei, fără TVA.

Potrivit DNA, în perioada septembrie-noiembrie 2020, inculpatul Manole Daniel, în calitatea menționată mai sus, împreună cu ceilalți inculpați ar fi constituit un grup infracțional care ar fi avut ca scop achiziția, cu fraudarea legislație primare în materie, de către instituția pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

Contractele conțineau clauze dezavantajoase pentru instituție, cu peste jumătate din valoarea lor plătită ca avans, iar navele ar fi fost cumpărate la jumătate de preț de la o societate din Estonia, în timp ce constructorul român „mima” realizarea acestora. Pentru implicarea sa, Manole ar fi primit aproximativ 3% din sumele plătite, adică circa 2 milioane de lei.

În paralel, Petre Neacșa, director al Direcției economice din Ministerul Transporturilor, este acuzat de luare de mită, în legătură cu fondurile alocate pentru achiziția ambarcațiunilor.

 

Suszi SRL și Ogrinji Petru

Suszi SRL este o firmă înființată în 1993, cu sediul în Constanța, specializată în comerțul cu ridicata și reprezentant exclusiv al unor producători europeni. Asociați și administratori ai firmei sunt Ogrinji Petru, Ogrinji Alina și Stănică Suszana. Firma a încheiat zeci de contracte cu instituții publice, printre care ARSVOM, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Garda de Coastă..

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Decizie definitivă pentru Petre Neacșa, director în Ministerul Transporturilor, și Daniel Manole, fostul șef al ARSVOM

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii