Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:18 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar al DNA Constanța Amânare de pronunțare în dosarul lui Alexandru Cumpănașu

ro

11 Mar, 2023 00:00 2281 Marime text
  • Alexandru Cumpănașu a fost trimis în jduecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța.
  • Cumpănașu este acuzat de participație improprie (în forma instigării) la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Judecătorii de la Tribunalul București au rămas în pronunțare în dosarul în care Alexandru Cumpănașu a fost trimis în jduecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța, acesta fiind acuzat de participație improprie (în forma instigării) la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Conform portalului instanțelor de judecată, instanța se va pronunța în dosar (aflat în faza camerei preliminare) pe data de 23 martie 2023.

Oricare va fi decizia Tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel București.

https://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000001048103&id_inst=3


În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2016, în contextul implementării de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative a proiectului finanțat din fonduri europene ce avea ca obiect „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru stabilirea dezvoltării la nivel local”, inculpatul l-ar fi determinat pe responsabilul de proiect să-l angajeze pe un post de expert IT, în condițiile în care acesta nu îndeplinea cerințele fișei postului (acelea de a deține o diplomă de studii universitare și de a avea experiență în specialitate de minim 1 an). Ulterior, deși inculpatul ar fi promis de mai multe ori că va aduce documentele respective care să ateste îndeplinirea condițiilor de angajare, nici până la data finalizării proiectului nu a făcut acest lucru.

Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, inculpatul ar fi obținut pe nedrept suma de 308.630 lei cu titlu de retribuție pentru activitatea depusă în calitate de expert IT în proiectul respectiv.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Până la data întocmirii rechizitoriului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Surse
DNA Constanța l-a trimis în judecată pe Alexandru Cumpănașu

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii