Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:37 10 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA. Patru persoane reținute de procurorii Anticorupție. Acuzații oficiale

ro

11 Jul, 2020 11:38 916 Marime text
  • În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de azi a patru inculpați persoane fizice, dintre care doi pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, iar alți doi pentru instigare la trafic de influență.

În aceeași cauză se mai efectuează acte de urmărire penală față de o a cincea persoană, sub control judiciar, pentru infracțiunea de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La începutul lunii iulie 2020, trei dintre inculpați, determinați de ceilalți doi, i-ar fi pretins unei persoane (martor) suma de 50.000 de euro, promițându-i că ar avea acordul procurorului care instrumenta un presupus dosar în care persoana respectivă ar fi fost vizată și că, în schimbul banilor, l-ar putea determina pe procuror să conducă ancheta în așa fel încât persoana vizată să scape de răspunderea penală.

La data de 10 iulie 2020, patru dintre inculpați ar fi primit suma de 100.000 lei de la persoana căreia anterior îi pretinseseră bani, împrejurare în care procurorii au constatat infracțiunea flagrantă.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 11 iulie 2020, cei patru inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii