Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:24 18 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Sebastian Vlădescu. Cauţiune uriaşă fixată de procurori

ro

02 May, 2018 11:20 653 Marime text
      
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul VLĂDESCU SEBASTIAN care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită (două infracțiuni),
- trafic de influență în formă continuată.
 
De asemenea, față de inculpatul Vlădescu Sebastian a fost fixată o cauțiune în valoare de 1.000.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară și consemnată pe numele său la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea aceleiași unități de Parchet.

Cauțiunea se va depune în termen de 10 zile.
 
"Inculpatului Vlădescu Sebastian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală", precizează DNA.
               

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii