Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:51 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Disponibilizat şi apoi reintegrat pe funcţie Pompier dat în judecată de ISU „Dobrogea“, pentru recuperarea banilor

ro

05 Nov, 2019 00:00 4449 Marime text

Situaţie de-a râsu’-plânsu’ pentru un pompier constănţean. Dat afară din sistem în baza unui ordin anulat ulterior definitiv în instanţă, cadrul militar s-a trezit dat în judecată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, la cinci ani de la disponibilizarea iniţială, pentru recuperarea sumelor pe care le-a încasat drept ajutor la momentul la care a fost dat afară. După alţi aproape trei ani de procese, litigiul pare să fi ajuns la o hotărâre definitivă.
Cazul a debutat pe rolul Judecătoriei Constanţa în anul 2016, când Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ s-a adresat judecătorilor pentru a recupera sumele plătite pompierului în 2012 cu titlu de ajutor financiar, urmare a disponibilizării. Suma se ridica la valoarea totală de 6.564 de lei, fiind încasată în perioada ianuarie – decembrie 2012.


În data de 18 iulie 2016, reprezentanţii ISU „Dobrogea“ au cerut judecătorilor să îl oblige la plată pe pompierul disponibilizat care, între timp, se reîntorsese în sistem, dat fiind că ordinul prin care fusese disponibilizat prin trecere în rezervă a fost anulat definitiv în instanţă. Aşadar, ISU „Dobrogea“ l-a dat, la rândul său, în judecată pe pompier, solicitându-i să restituie cei 6.564 de lei, primiţi cu titlul de ajutor financiar în anul 2012.
 

Nicio secţie nu voia să judece dosarul



De altfel, în cererea de chemare în judecată adresată de ISU instanţei şi prezentată integral pe portalul de jurisprudenţă www.rolii.ro, se arată că motivul pentru care Inspectoratul cerea banii înapoi este tocmai faptul că omul se întorsese în sistem. Mai precis, pompierul reuşise să fie reîncadrat la ISU „Dobrogea“ după ce o altă instanţă de judecată a anulat ordinul prin care fusese dat afară şi a decis să primească retroactiv toate drepturile salariale de care nu a putut beneficia în perioada în care a stat deoparte.


Astfel, dat fiind că omul îşi primise ulterior drepturile salariale, reprezentanţii ISU i-au cerut înapoi ajutorul financiar. În primă instanţă, magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis în parte cererea ISU „Dobrogea“ şi au decis ca pompierul să returneze Inspectoratului suma de 6.564 de lei. Împotriva acestei sentinţe, pompierul în cauză a declarat apel, care a fost înregistrat iniţial pe rolul Secţiei I Civile a Tribunalului Constanţa. Totuşi, magistraţii acestei secţii au decis că dosarul era de competenţa Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a aceleiaşi instanţe, astfel că au declinat cauza. Tragicomedia acum începe, căci judecătorii de la Contencios au declinat şi ei cauza, înapoi către Secţia civilă.


În acest context, Tribunalul s-a adresat Curţii de Apel Constanţa, pentru a rezolva conflictul negativ de competenţă. Aşa se face că abia în iunie 2018, la aproape doi ani de la deschiderea procesului, Curtea de Apel Constanţa a decis că, de fapt, competentă să judece apelul declarat în cauză este Secţia I Civilă a Tribunalului Constanţa.


După judecarea cauzei, magistraţii Secţiei I civile au decis să respingă apelul pompierului, considerându-l nefondat. Pompierul nu s-a lăsat şi a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, astfel că, în cele din urmă, abia săptămâna trecută judecătorii Curţii de Apel Constanţa au pronunţat decizia definitivă în cauză. Cu opinie majoritară, magistraţii instanţei de recurs i-au dat dreptate pompierului, în sensul că au admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune al ISU şi au respins cererea ISU de punere la plată a pompierului, ca fiind prescrisă.

 

Citeşte şi:
 

Pompier ISU, lăsat de judecători fără drepturile salariale câştigate iniţial tot în justiţie

Victorie în instanţă pentru un pompier dobrogean - a obligat ISU la plata orelor suplimentare!

Viață de pompier din linia întâi! Pași grei prin foc și plimbări la instanțe pentru drepturile salariale

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii