Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:47 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel Constanța, amânare de pronunțare în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă

ro

23 Jun, 2023 13:46 1084 Marime text
 
 
 
  • Liviu Cristian Negoiță este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Curtea de Apel Constanța ar fi trebuit să se pronunțe azi, 23 iunie 2023, în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul orașului Cernavodă, județul Constanța!
 
Instanța a amânat pronunțarea pentru data de 20 iulie 2023.
 
Oricare va fi decizia, aceasta va fi definitivă!
 
În cauză, edilul contestă decizia prin care s-a dispus începerea judecății dosarului.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța.
 
Liviu Cristian Negoiță este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
 
Amintim că în luna martie 2023, tribunalul a constatat legalitatea sesizarii instanței cu rechizitoriul nr. 152/P/2019 din data de 7.11.2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA - Serviciul Teritorial Constanța a administrării probelor în dosarul de urmărire penală, a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus trimiterea dosarului, ce îl privește pe Negoiţă Liviu Cristian, trimis in judecata pentru comiterea infractiunii de abuz in serviciu, la completul penal pentru începerea judecății.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 
 
În perioada aprilie 2017- august 2019, inculpatul Negoiță Liviu Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv.
 
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
 
Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva inculpatului Negoiță Liviu Cristian.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Declarații de avere
Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, avere și interese (DOCUMENTE)

 
Ce spune Adrian Ionescu, vicepreședintele Judecătoriei Constanța despre forma de protest activă începând de azi (VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii