Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:29 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crimă în Mamaia! Principalul suspect, menținut în arest

ro

03 Aug, 2023 11:05 1535 Marime text



Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au decis azi, 03 august 2023, menținerea în stare de arest preventiv a lui Ionel Marius Toma, principalului suspect în cazul crimei din baza sportivă Tenis Club Mamaia - Baza Neptun, din stațiunea Mamaia, municipiul Constanța.

Decizia de azi este definitivă!

Amintim că prin ordonanţa din data de 27 iulie 2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.
 

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 26 iulie 2023, în jurul orei 02:30, pe fondul unei stări conflictuale anterioare și al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul s-a deplasat, în scop de răzbunare, la baza sportivă Tenis Club Mamaia - Baza Neptun din stațiunea Mamaia, municipiul Constanța, unde a ucis-o, prin cruzimi, pe victima Stoica Gheorghe, în vârstă de 69 de ani, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu pumnul în zona extremităţii cefalice, a doborât-o la podea, unde a călcat-o în picioare şi i-a provocat mai multe fracturi costale, apoi a strangulat-o cu un șnur, i-a înfipt un cuţit în gât (cuţit găsit în gâtul victimei), iar în final a aruncat mai multe obiecte de vestimentaţie şi hârtii peste victimă şi a incendiat-o, astfel că i-a provocat arsuri de gradele III și IV pe circa 30% din suprafața corpului, toate leziunile traumatice conducând la decesul victimei, survenit după suferințe puternice și prelungite. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil“.


Potrivit unor surse, victima ar fi socrul avocatului Vlad Alexandru Bodnariuk.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 Citește și

Accident mortal la Topraisar! Povestea dramatică din spatele tragediei



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii