Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:52 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crimă din gelozie Nicolae Gociu, la Tribunalul Constanţa

ro

28 Sep, 2016 00:00 2250 Marime text
La Tribunalul Constanţa are loc, astăzi, un nou termen în dosarul în care Nicolae Gociu, de 45 de ani, din municipiul Constanţa, a fost trimis în judecată pentru omor calificat. Şedinţa de judecată este programată să înceapă la ora 9.00, iar magistraţii se vor pronunţa în dosar.
 
După 20 de ani petrecuţi în închisoare pentru o crimă dublă, Nicolae Gociu este acuzat că ar fi ucis din nou. În noaptea zilei de 28 ianuarie, ar fi bătut la uşa fostei concubine, Mihaela Bahan, care i-ar fi deschis şi pe care ar fi înjunghiat-o mortal.
 
Copiii Mihaelei Bahan au încercat să-l reţină pe agresor şi au sunat la 112. Actualul concubin al victimei s-ar fi luptat cu Gociu şi ar fi fost şi el rănit, dar a scăpat cu viaţă.
 
În anul 1993, Nicolae Gociu ar fi împuşcat mortal doi oameni. Era militar atunci şi ar fi dezertat ca să-şi pedepsească iubita. Ar fi fugit din unitate cu un Kalaşnikov şi ar fi dat peste părinţii fetei, pe care i-ar fi împuşcat mortal. Nicolae Gociu a fost condamnat atunci pe viaţă, însă, ulterior, pedeapsa i-a fost schimbată la 20 de ani de închisoare. Acum are 44 de ani şi a ieşit din închisoare în anul 2013.
 
După ce a fost eliberat, el ar fi căutat-o pe Mihaela, pe care o cunoştea din liceu. Cu trei ani mai tânără şi mamă a trei adolescenţi, femeia era singură şi l-a primit în viaţa ei. Povestea de dragoste nu a durat, iar Nicolae nu s-ar fi împăcat cu gândul despărţirii şi s-ar fi înfuriat când femeia a început o relaţie cu un alt bărbat. Acum, individul ar putea primi pedeapsa cea mai mare: închisoarea pe viaţă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii