Creșterea gradului de ocupare a terenurilor în Mamaia Nord, contestată la Curtea de Apel Constanța
Creșterea gradului de ocupare a terenurilor în Mamaia Nord, contestată la Curtea de Apel Constanța
22 Jul, 2025 12:22
ZIUA de Constanta
248
Marime text

Prefectura Constanța contestă în instanță hotărârea nr. 194/05.09.2024 luată de Consiliul local Năvodari, în ședința desfășurată în data de 5 septembrie 2024, privind modul în care a majorat cu 10% Procentul de Ocupare Teren (POT) din Regulamentul local de Urbanism aferent Planului Urbanistic Zonal Litoral Mamaia Nord.
La Curtea de Apel Constanța a fost înregistrat, luni, 21 iulie 2025, la secţia de contencios administrativ și fiscal, dosarul cu numărul 9139/118/2024, care are ca obiect „acţiune prefect – tutelă administrativă Hotărârea nr. 194/05.09.2024”.
Intimat reclamant este Prefectul Județului Constanța, pârâtul este Consiliul Local al Orașului Năvodari, iar intervenientul este Sim-Mat Construzioni SRL. .
Până în prezent, magistrații nu au stabilit un termen pentru viitoarea ședință de judecată.
Pe fond, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța, la data de 18 decembrie 2024, iar în ședința din data de 23 mai 2025, instanța a dat câștig de cauză Prefecturii Constanța anulând Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Năvodari nr. 194/05.09.2024 privind clarificarea detalierii modului de calcul a indicelui urbanistic Procent de Ocupare Teren din Regulamentul local de Urbanism aferent PUZ aprobat prin HCL nr. 275/24.11.2014, HCL nr. 302/1.08.2016 şi HCL nr. 110/01.07.2020.
„Soluția pe scurt: Admite acţiunea. Anulează Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Năvodari nr. 194/05.09.2024 privind clarificarea detalierii mod de calcul indice urbanistic Procent de Ocupare Teren din Regulamentul local de Urbanism aferent PUZ aprobat prin HCL nr. 275/24.11.2014, HCL nr. 302/1.08.2016 şi HCL nr. 110/01.07.2020. Respinge cererea de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtului, formulată de intervenienta SIM-MAT Construzioni SRL. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 23.05.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: 666/2025 23.05.2025”, se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Potrivit documentelor, Consiliul Local Năvodari, întrunit în şedinţa ordinară din data de 5 septembrie 2024 a aprobat clarificarea detalierii modului de calcul a indicelui urbanistic Procent de Ocupare Teren (POT) din Regulamentul local de Urbanism aferent Planului Urbanistic Zonal Litoral Mamaia Nord, aprobat prin HCL nr.275/24.11.2014, HCL nr. 302/1.08.2016 și HCL nr.110/01.07.2020, în sensul că la valoarea existentă, a P.O.T.-ului se adaugă 10% în valoare absolută, P.O.Т. 35% va deveni 45%, iar P.O.Т. 40% va deveni 50% ca urmare a aplicării acestei majorări.
Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi „Pentru", 0 voturi „Împotrivă", 2 „Abţineri", la şedinţă fiind prezenţi 19 consilieri din 19 consilieri În funcție.
Consiliul Local Năvodari, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 01 iulie 2020, a aprobat documentația Detalierii Regulamentului Local de Urbanism Aferent Planului Urbanistic Zonal Litoral Mamaia Nord aprobat prin HCL 275/24.11./2014 şi HCL 302/01.08.2016.
Despre SIM-Mat Construzioni SRL
Firma este fondată în 2006 și se ocupă cu dezvoltare (promovare) imobiliară.
Conform termene.ro, pe anul 2024 a declarat 12 salariați, o cifră de afaceri de 9,4 milioane lei, un profit de 26.675 lei și 8,9 milioane lei datorii.
Sediul social este în București, pe bulevardul Unirii nr. 67.
Marius Panaite este asociat unic și administrator al companiei. El mai este asociat în Cosmo Imobiliare SRL, Builtech Real Estate SRL, Cotroceni Apartments SRL și Sim-Mat Rental SRL.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Autorizație de construire contestată la Năvodari. Dosarul, în recurs la Curtea de Apel Constanța

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii