Autorizație de construire contestată la Năvodari. Dosarul, în recurs la Curtea de Apel Constanța
Autorizație de construire contestată la Năvodari. Dosarul, în recurs la Curtea de Apel Constanța
17 Jul, 2025 11:04
ZIUA de Constanta
231
Marime text



Un bloc de locuințe din Năvodari, care și-a "permis" un etaj în plus față de cât ar fi trebuit, a ajuns în centrul unui proces complex, acum pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța. Totul a pornit de la Prefectura Constanța, care a cerut anularea autorizației de construire a imobilului, susținând că aceasta a fost eliberată ilegal.
Un litigiu semnificativ privind legalitatea unei autorizații de construire în Orașul Năvodari a ajuns în faza de recurs la Curtea de Apel Constanța, după ce Tribunalul Constanța a decis anularea documentului. Cauza, înregistrată sub numărul unic 6781/118/2024, are ca obiect o "acțiune prefect – tutelă administrativă" pentru anularea Autorizației de construire nr. 475/05.10.2021.




La data de 24 aprilie 2025, Tribunalul Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal (Completul CA15) a pronunțat o hotărâre prin care a admis acțiunea formulată de Prefectul Județului Constanța. În consecință, Tribunalul a anulat Autorizația de construire nr. 475/05.10.2021, emisă de Primarul Orașului Năvodari.
Instanța a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a proceselor verbale de control DO_130459/27.03.2024 și DO_130462/27.03.2024, invocată de Primarul Orașului Năvodari, reiterând argumentul că aceste procese verbale nu au natura unor acte administrative.
Nemulțumit de decizia Tribunalului, Primarul Orașului Năvodari a declarat recurs la data de 30 iunie 2025. Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal pe 14 iulie 2025, intrând astfel în stadiul procesual de recurs.
Părțile implicate în acest litigiu sunt: intimat Reclamant: Prefectul Județului Constanța, recurent Pârât: Primarul Orașului Năvodari, intimat Pârât: SOFI LEADER INVEST SRL) și intimat Pârât: Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC)
Motivele Prefecturii pentru anulare
Potrivit rejust.ro., Prefectul Județului Constanța motivează cererea de anulare pe baza unei sesizări primite de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) – Inspectoratul Regional în Construcții Constanța. Conform adresei ISC nr. DO##########.06.2024, Certificatul de urbanism nr. 608/04.06.2021 și Autorizația de Construire nr. 475/05.10.2021 ar fi fost emise de Primarul Orașului Năvodari cu încălcarea legii.
Controlul efectuat de ISC, conform Ordinului M.D.L.P.A. nr. 310/2022, a dus la încheierea proceselor-verbale de control nr. DO_2024_130459/27.03.2024 și nr. DO_2024_130462/27.03.2024. Prin cel din urmă, s-au constatat încălcări ale prevederilor legale. Mai precis, Prefectura susține că autorizația a fost emisă cu depășirea:
• Regimului maxim de înălțime: Proiectul ar fi prevăzut o supraetajare la P+4E+Spații Tehnice, depășind regimul maxim de înălțime de P+3E permis de R.H.max.
• Coeficientului de Utilizare a Terenului (CUT): Valoarea CUT ar fi fost de 1,69%, depășind CUT maxim admis de 1,4%.
Apărările Primarului Orașului Năvodari
Primarul Orașului Năvodari a depus o întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nelegală și nefondată și invocând o serie de excepții. Printre acestea se numără:
• Excepția inadmisibilității: Primarul susține că pentru unele nereguli consemnate în procesele-verbale de control, au fost deja aplicate amenzi contravenționale conform Legii 50/1991, iar Prefectura nu ar mai avea temei legal să solicite anularea autorizației. De asemenea, s-a invocat lipsa unei analize prealabile efective a Prefecturii privind necesitatea și oportunitatea atacării autorizației.
• Excepția de nelegalitate a proceselor-verbale de control: Primarul contestă legalitatea proceselor-verbale de control ale ISC, argumentând că acestea nu au fost comunicate tuturor semnatarilor actelor administrative controlate și că au fost întocmite cu încălcarea procedurilor legale stabilite prin Ordinul nr. 310/2022. S-a menționat că ridicarea documentelor originale de către ISC ar fi fost ilegală și că ISC nu și-a îndeplinit obligațiile de verificare la publicarea autorizației și la fazele determinante ale lucrărilor.
Pe fondul cauzei, Primarul Orașului Năvodari susține că procesele-verbale de control au consemnat eronat încălcările legale. În ceea ce privește spațiul tehnic, s-a argumentat că acesta nu este asimilat unui etaj și nu influențează regimul de înălțime sau coeficientul de utilizare a terenului, conform normativului de proiectare P117-99 și Legii 350/2001.
Poziția Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC)
ISC, introdus în cauză de instanță, a depus o întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a sa, respingerea excepției de nelegalitate a proceselor-verbale de control și admiterea acțiunii Prefecturii.
ISC a susținut că:
• Nu are calitate procesuală pasivă: În litigiile de anulare a actelor administrative, calitatea pasivă aparține emitentului actului (Primăria Năvodari) și beneficiarului (#### ###### ###### SRL), nu instituției care a constatat nereguli.
• Procesele-verbale de control sunt legale: Controlul s-a desfășurat conform procedurilor legale, iar procesele-verbale nu sunt acte administrative cu caracter individual. Ele nu creează, modifică sau sting raporturi juridice, ci doar constată o stare de fapt. ISC a detaliat cronologia acțiunilor de control, subliniind că inițial s-au solicitat copii ale registrelor de evidență, iar ulterior s-a procedat la verificarea legalității emiterii autorizațiilor, în baza unor ordine de inspector general.
• Acțiunea Prefecturii este fondată: ISC a reiterat că autorizația de construire nr. 475/05.10.2021 a fost emisă cu nerespectarea prevederilor legale.
Despre Sofi Leader Invest SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată joi, 22 mai 2025, Sofi Leader Invest SRL a fost fondată în anul 2015, are sediul social pe bulevardul Mamaia nr. 224 din Constanța și obiectul de activitate este „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.
Firma a avut în 2024 o cifră de afaceri de peste 4,1 milioane lei, un profit de aproape 500.000 de lei, datorii de peste 4,5 milioane lei și doar un angajat.
Asociații firmei, conform termene.ro, cu câte 50% din capital, sunt Velicu Alexandru și Tudoran Cristian Mircea.
Potrivit termene.ro, este asociat unic la MCA Leader Invest SRL.
Conform sursei citate, Sofi Leader Construct SRL nu are încheiate contracte de achiziție publică.
Investițiile anterioare
Reamintim că în trecut, Sofi Leader Construct SRL a derulat mai multe proiecte imobiliare.
În anul 2018, firma a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Construire imobil D+P+4 etaje, amenajare şi împrejmuire teren“, solicitând emiterea acordului de mediu. Imobilul este amplasat în orașul Năvodari, prelungirea D20, parcela NNS 158/5, lot 18.
În anul 2020, societatea a efectuat demersurile pentru construirea unui bloc de șapte etaje cu piscină în Mamaia Nord. Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a dat „ok-ul” pentru investiție.
La începutul lui 2023, firma a mai primit o undă verde de la instituție, privind proiectul „Construire imobil locuințe colective P+4E+Spații tehnice, cu spații destinate practicării de activități liberale la parter și împrejmuire teren”, propus a fi amplasat în județul Constanța, orașul Năvodari, str. A6 nr. 45.
Tot în anul 2023, Sofi Leader Construct SRL a depus la APM Constanța memoriul de prezentare care are ca scop elaborarea Planului Urbanistic Zonal aferent obiectivului de investiții pentru ridicarea unui cartier de vile în apropierea de Autostrada Soarelui și de DN 39 E.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru documentarea acestui articol s-au folosit și informații de pe platforma termene.ro.
Citește și:
Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de trei etaje în Constanța. Se așteaptă emiterea acordului de mediu
Citește și:
Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de trei etaje în Constanța. Se așteaptă emiterea acordului de mediu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii