Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Confiscarea extinsă și modificarea Codului Penal Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, i-a scris președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu

ro

14 Jul, 2020 11:42 1466 Marime text
  • Este cea de-a doua scrisoare pe această temă, după cea din 2 iulie 2020, pe care Ministrul Justiției o trimite președintelui Camerei Deputaților.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, i-a cerut președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, să urgenteze adoptarea unor legi care transpun directive europene necesare operaţionalizării Parchetului European. Printre proiectele aflate în Camera Deputaților se numără o propunere de modificare a Codului Penal în sensul confiscării extinse a averilor persoanelor condamnate pentru fapte de corupție, dar și apariția unor noi prevederi legate de fraudele cu fonduri UE, informează stiripesurse.ro

Iată scrisoarea ministrului Justiției

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a adresat ieri o scrisoare președintelui Camerei Deputaților prin care solicită Parlamentului, din perspectiva cooperării loiale, transpunerea în legislația internă a unor directive și regulamente europene cu relevanță din perspectiva operaționalizării Parchetului European (EPPO).

Este vorba de Directivele 2014/42/UE, 2016/343/UE și 2017/1371/UE, care fac obiectul unor acțiuni în constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, declanșate de Comisia Europeană împotriva României, dar și a Regulamentului (UE) 2017/1939.

În cazul neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, consecințele financiare pentru bugetul național pot fi foarte grave, existând riscul major ca România să fie penalizată prin aplicarea unor sancțiuni pecuniare semnificative chiar prin intermediul primei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Ministrul Justiției solicită Parlamentului urgentarea procedurilor, în cadrul actualei sesiuni extraordinare, și supunerea la vot în plenul Camerei Deputaților:

A proiectelor legislative care transpun în legislația internă Directivele mai sus menționate:

PL-x 537/07.12.2017-Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal în vederea transmiterii unor directive ale Uniunii Europene;
PL-x 404/01.10.2019-Proiect de Lege privind modificarea Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal.

A proiectului legislativ de transpunere a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO):
Pl-x nr. 180/2019- Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.8/2019.

Este cea de-a doua scrisoare pe această temă, după cea din 2 iulie 2020, pe care Ministrul Justiției o trimite președintelui Camerei Deputaților.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii