Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:21 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci ani, 11 luni şi trei zile de închisoare pentru Ion Ioniță, fostul primar din Agigea. Dosarul merge la Curtea de Apel

ro

23 Jun, 2021 13:52 2525 Marime text


Ion Ioniță, fostul primar din Agigea, a fost condamnat Tribunalul Constanța în primă instanță la cinci ani, 11 luni şi trei zile de închisoare (pedeapsă obținută prin contopire).

Judecat tot în acest dosar, Dumitru Caraman, persoană fără calitate specială, apropiată de fostul primar - acuzat de șantaj – a fost achitat.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată atât de către Ion Ioniță, fostul primar din Agigea, de Dumitru Caraman, de procurorii DNA, cât și de partea civilă.
 
Contestațiile vor fi trimise spre soluționare Curții de Apel Constanța.
 
Conform unor surse judiciare, fostul primar „ar fi pretins denunțătorului încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren cu co-inculpatul, la un preț de semnificativ diminuat față de valoarea de piață a imobilului“.
 
Aceleaşi surse judiciare mai arată că „întrucât denunțătorul a refuzat încheierea contractului, invocând discrepanța dintre prețul menționat în antecontract și valoarea de piață a terenului, cu ocazia unor întâlniri cu denunțătorul, inculpații l-ar fi amenințat că, în situația în care va refuza perfectarea tranzacției, fostul primar va proceda la anularea procesului-verbal de punere în posesie“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii