Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:57 23 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cazul militarului din Cluj care va fi despăgubit toată viaţa de Armată. Ce s-a decis ieri în sala de judecată

ro

20 Sep, 2019 00:00 1045 Marime text

Ieri, la Curtea de Apel Cluj a avut loc primul termen în apelul dosarului în care un militar va fi despăgubit toată viaţa de Ministerul Apărării după ce, în timpul unor trageri, şi-a pierdut parţial auzul. Magistraţii au decis să se pronunţe în prezenta cauză pe data de 26 septembrie.
 
Amintim că, pe data de 28 februarie, Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea militarului şi a decis obligarea Ministerului Apărării la plata sumei de 16.000 lei, precum şi la plata sumei de câte 16.000 lei din 5 în 5 ani, următoarea scadenţă a plăţii fiind la 17.07.2022, pentru tot restul vieţii, în limita sumei totale de 135.000 lei. „Obligă pârâta (n.r. Ministerul Apărării) la plata către reclamant a sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. Respinge în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată“, se mai arată în decizia magistraţilor.

Decizia Tribunalului Cluj a fost contestată la Curtea de Apel Cluj atât de către militar, cât şi de oficialii Ministerului Apărării.

Conform datelor oficiale, prin acţiunea înregistrată, militarul a solicitat să se constate că sunt îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale şi să se dispună obligarea pârâtei (Unitatea Militară (…) prin Ministerul Apărării) la plata unor despăgubiri materiale constând în prestaţii băneşti periodice în cuantum de 2.000 lei pe lună pentru restul vieţii şi suma de 135.000 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat, respectiv la plata unor despăgubiri morale - echivalentul în lei a sumei de 50.000 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul (militarul) a arătat că este cadru militar activ, exercitând funcţia de comandant instalaţie lansare în cadrul Unităţii Militare (…), iar în executarea atribuţiilor de serviciu şi în timpul derulării unor antrenamente de tragere, a suferit un accident cumplit, în urma căruia a dobândit o stare de invaliditate constând în pierderea parţială a auzului şi instalarea permanentă a unor acufene.

Ti-a placut articolul?

Comentarii