Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:13 25 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz revoltător în Tulcea O adolescentă de 15 ani a fost violată! Suspectul, condamnat la închisoare

ro

03 May, 2025 16:40 1184 Marime text
  • Un caz revoltător din Tulcea vine în atenția Curții de Apel Constanța, după ce inculpatul a contestat condamnarea primită din partea instanței tulcene, într-un dosar care are ca obiect violul!
 
Procurorii spun despre bărbat că în urmă cu aproximativ șapte ani acesta ar fi profitat de faptul că o adolescentă de 15 ani se afla în mașina sa, iar sub pretextul că o va transporta cu autoturismul până la domiciliu, acesta ar fi constrâns-o cu amenințări să întrețină un act sexual oral.
 
Sub aceste acuzații, A.D. a fost deferit justiției, în stare de libertate, iar la data de 26.03.2025, acesta a primit prima condamnare din partea Judecătoriei Tulcea. În primă instanță, magistrații au dictat o pedeapsă de 7 ani de închisoare, în regim de detenție.
 
MINUTA
 
Soluția pe scurt: În baza art. 396 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul A. D., CNP , la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. și ped. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (faptă săvârşită la data de 11.10.2018), potrivit art. 60 Cod penal, în regim privativ de libertate.
 
În baza art. 218 alin. (3) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, rap. la art. 67 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe lângă pedeapsa principală a închisorii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Codul penal, pe o durată de 5 ani, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se execută în condiţiile prev. de art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se execută în condiţiile prev. de art. 65 alin. (3) Cod penal.
 
În baza art. 7 raportat la art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare cu aplicarea pct. 17 din anexa acestei legi, dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, informează pe inculpat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic. În baza art. art. 397 alin. (1) Cod de procedură penală raportat la art. 19 alin. (1) Cod de procedură penală și art. 20 alin. (1) Cod de procedură penală, ia act că persoana vătămată ANONIMIZAT nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1.800 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunțată, după redactare, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală, astăzi, 26.03.2025.
Document: Hotarâre  455/2025  26.03.2025
 
Sentința a fost contestată de către inculpat, iar cazul a intrat în atenția Curții de Apel Constanța, instanță abilitată să soluționeze cauza. Astfel, potrivit portalului instanțelor de judecată, în luna iunie a acestui an, ar putea fi luată o hotărâre definitivă.



 

Ce acuzații revin în sarcina inculpatului

Prin rechizitoriul din 28.11.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a dispus trimiterea în judecată a în stare de libertate a inculpatului A.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, fapta prev. si ped. de art. 218 alin. 1 şi alin. 3 lit. c  Cod penal cu aplicarea art.41 Cod penal.
 
În actul de sesizare s-a reţinut, în esență, că, inculpatul în noaptea de 11.10.2018 în jurul orei 23:00, profitând de faptul că persoana vătămată în vârstă de 15 ani se afla în mașina lui, sub pretextul că o va transporta cu autoturismul său până la domiciliu, a dus-o pe fată in (...), unde prin constrângerea cu amenințări, a obligat-o să întrețină un act sexual oral, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, fapta prev. si ped. de art. 218 alin. 1 şi alin. 3 lit. c  NCP cu apl. art. 41 NCP.
 
Sursa text: Rejust.ro
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Citește și:

Un accident a adus o condamnare unui bărbat din Techirghiol! Contestație la Curtea de Apel Constanța
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii