Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:07 21 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţie la copacii de pe marginea drumurilor! Primar şi şef secție Drumuri Naționale, acuzaţi de ucidere din culpă. Ce despăgubiri s-au dat

ro

29 Jan, 2020 00:00 1599 Marime text

Copacii de pe marginea drumului se pot dovedi a fi un real pericol. O creangă a căzut pe o maşină aflată în mers, pe un drum naţional. Un bărbat şi-a pierdut viaţa atunci, un primar şi un şef de secţie din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au fost trimişi în judecată, pentru ucidere din culpă. Iniţial, ambii oficiali au fost găsiţi vinovaţi de ucidere din culpă şi puşi la plata unor sume importante - 135.000 de euro daune morale şi aproape 13.000 de lei despăgubiri civile. La judecarea în apel, însă, primarul a fost achitat, iar angajatul CNAIR a rămas singurul condamnat. Acum, la mai bine de opt ani de la drama aproape ireală trăită de familie, CNAIR s-a îndreptat în instanţă împotriva şefului de secţie şi cere obligarea sa la plata prejudiciului. Procesul se judecă în prezent la Curtea de Apel Constanţa.


O tragedie parcă desprinsă din filmele horror, produsă în urmă cu mai bine de opt ani, continuă să aibă ecouri şi acum. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA l-a dat în judecată pe şeful Secţiei DN Călăraşi din 2012. Cazul se judecă la Constanţa, unde CNAIR le-a cerut magistraţilor să îl oblige pe angajat la plata prejudiciului pe care au fost obligaţi să îl achite în solidar familiei victimei unui accident rutier desprins parcă dintr-un film.


Creangă prăbuşită pe maşină, în mers


Spusă pe scurt, povestea stă în felul următor: în anul 2012, pe data de 7 ianuarie, la ora 08.30, pe un vânt năprasnic, o creangă s-a desprins dintr-un copac aflat pe marginea drumului şi s-a prăbuşit pe o maşină aflată în mers. Potrivit autorităţilor, autoturismul marca Dacia Logan se deplasa regulamentar pe DN 3B, în comuna Borcea, pe sensul de mers Feteşti - Călăraşi. În urma impactului dintre maşină şi creanga căzută din copac, a rezultat decesul conducătorului auto.


În anul 2016, la circa patru ani de la tragedie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi au finalizat ancheta şi au decis trimiterea în judecată a primarului din localitatea Borcea de la acea dată, Marcel Zăgărin, dar şi a şefului de atunci al Secţiei DN Călăraşi, Gheorghe Irimiaş. Ambii au fost acuzaţi de procurori de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă.


Concret, procurorii i-au imputat angajatului de la Drumuri faptul că „în calitate de şef secţie SDN Călăraşi, administratorul drumului public DN 3B, deşi a fost sesizat de către Primăria Comunei Borcea (...) cu privire la faptul că pe DN 3B, la intrare (...) se aflau un număr de 5 arbori (plopi) în stare avansată de uscare, existând pericolul prăbuşirii acestora, nu a luat măsurile de îndepărtare a pericolului pentru a asigura desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă“, după cum se arată în rechizitoriul Parchetului, citat în hotărârea judecătorească menţionată pe Jurindex.


În ce-l priveşte pe primarul de la acea dată al comunei, acestuia i se imputau fapte similare: „În calitate de primar al comunei Borcea, a constatat la data de 24.05.2011 că în interiorul localităţii Borcea, la intrarea dinspre Feteşti pe aliniamentul DN 3B, care traversează localitatea, în zona km 44, există 5 arbori în stare avansată de uscare, prezentând un pericol iminent de prăbuşire şi nu a luat măsuri de întreţinere a plantaţiei“, conform sursei citate.

 

Acuzaţi, condamnaţi şi achitaţi - în parte


Procesul în care au fost judecaţi cei doi s-a desfăşurat iniţial la Judecătoria Călăraşi, încheindu-se definitiv la Curtea de Apel Bucureşti. În primă instanţă, Judecătoria Călăraşi i-a găsit vinovaţi şi pe primar, şi pe şeful de secţie de la Drumuri. Primarul Marcel Zăgărin primise o sentinţă de doi ani cu suspendare condiţionată, iar Gheorghe Irimiaş primise o pedeapsă identică. Termenul de încercare fusese stabilit în ambele cazuri la patru ani. Totodată, în ce priveşte acţiunea civilă a familiei pe care şoferul din Dacia Logan o lăsase în urmă, judecătorii primei instanţe au decis următoarele: „Obligă inculpaţii în solidar cu partea responsabilă civilmente CNAIR - DRDP Constanţa la plata sumei de 12.825, 69 lei cu titlu de daune materiale“, potrivit minutei instanţei. Daunele morale au fost stabilite la suma totală de 135.000 de euro, împărţită între fiul, soţia, părinţii şi fraţii şoferului decedat. Sentinţa a fost pronunţată în septembrie 2017.


În martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, unde cazul a ajuns ca urmare a apelurilor declarate, a schimbat sentinţa iniţială. Acuzaţiile aduse de procurori celor doi, respectiv de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă, au fost schimbate de instanţă, rămânând astfel doar acuzaţia de ucidere din culpă. În continuare, potrivit minutei hotărârii judecătoreşti, primarul Marcel Zăgărin a fost achitat de infracţiunea de ucidere din culpă, şeful Secţiei DN Călăraşi fiind găsit unic vinovat. Astfel, Gheorghe Irimiaş a fost condamnat la doi ani pentru ucidere din culpă, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de patru ani. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.


Ce vrea CNAIR


În septembrie 2019, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA l-a dat în judecată pe Gheorghe Irimiaş, şef al SDN Călăraşi în 2012, la momentul producerii accidentului. Cazul a fost înregistrat iniţial la Tribunalul Constanţa. Spus pe scurt, CNAIR le-a cerut judecătorilor să îl oblige pe acesta la plata sumelor care îi reveneau Companiei de plătit în urma pronunţării sentinţei privind despăgubirea familiei şoferului decedat în 2012. Aşa cum am arătat anterior, acuzaţii au fost obligaţi de instanţă în procesul penal să achite daune morale de 135.000 de euro şi despăgubiri materiale în sumă de 12.825, 69 de lei.


Judecătorii Tribunalului Constanţa, însă, au respins acţiunea CNAIR, ca inadmisibilă, motiv pentru care reprezentanţii Companiei de Drumuri s-au adresat deja Curţii de Apel Constanţa, atacând această hotărâre în apel. Astfel, dosarul a fost înregistrat recent pe rolul Secţiei I civile a instanţei, urmând să se stabilească prima înfăţişare în proces.


Citeşte şi:

Pomii care ne omoara

Ancheta administrativa la Drumuri si Poduri
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii