Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:07 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţia Philson Young din Bucureşti cheamă în judecată Primăria Constanţa

ro

19 Jul, 2018 00:00 2226 Marime text
După ce s-a adresat cu o plângere Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) cu privire la respingerea unui proiect în cadrul selecţiei de proiecte din domeniul cultural organizată de Primăria Constanţa, Asociaţia Philson Young, înfiinţată în anul 2007, cu sediul în Bucureşti, cheamă în judecată administraţia locală.
 
Pe 16 iulie, Asociaţia a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, dosarul 4270/118/2018, având ca obiect litigiu „privind achiziţiile publice“. Asociaţia a primit termen în această speţă pentru data 1 iulie 2018 la completul CA12.
 
Menţionăm că Asociaţia Philson Young, cu sediul în Bucureşti, a depus un proiect în cadrul procedurii de selecţie de proiecte nonprofit de interes general din domeniul cultural organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Centenarul Marii Uniri a Principatelor 1918 la Constanţa“. Iniţial a fost respinsă oferta, apoi şi reevaluarea sa şi declararea acesteia ca admisibilă.

Prin decizia nr. 1960/C7/2250, din data de 11.07.2018, CNSC a decis să decline soluţionarea contestaţiei depuse de către Asociaţia Philson Young în contradictoriu cu Primăria Municipiului Constanţa, către Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi a dispus trimiterea dosarului către această instanţă judecătorească. 

Două asociaţii organizează evenimentele dedicate Centenarului

Municipalitatea a anunţat recent câştigătorii evenimentului dedicat Anului Centenar de la Constanţa. Cinci asociaţii au depus proiecte, iar câştigătoare au fost desemnate Asociaţia Orchestra Simfonică Bucureşti - manager Gabriel Gheorghe - şi Asociaţia Culturală „Georgiana Rusu“ - înfiinţată în februarie 2018 şi condusă de actriţa cu acelaşi nume. Primăria Constanţa a deschis în luna mai sesiunea de selecţie de proiecte nonprofit de interes general din domeniul cultural Centenarul Marii Uniri a Principatelor 1918 la Constanţa.

Bugetul alocat acestei sesiuni a fost de 2.000.000 de lei cu TVA inclus, iar cuantumul maxim de finanţare pentru un proiect câştigător - 500.000 de lei cu TVA inclus.
 
Citeşte şi:
 
CNSC a declinat o sesizare către Tribunal. Selecţia evenimentelor dedicate Centenarului şi un nou proces al Primăriei Constanţa!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii