Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:17 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 50 de percheziții domiciliare Aproape 100 de artiști falși, audiați de procurorii din Constanța

ro

21 Jul, 2022 14:49 1832 Marime text


 
Potrivit surselor noastre, cei luați în colimator sunt presupuși cântăreți preponderent de manele.
 
91 de persoane din județul Constanța au fost audiați de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.
 
Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi întocmit, în fals, contracte de cesiune de drepturi de autor, pe numele a 90 de persoane, care aveau ca obiect evenimente la care aceștia trebuiau să participe, în calitate de artiști, și care urmau să se desfășoare la diferite localuri din județul Constanța.
 
Potrivit unor surse judiciare, la finele audierilor, toate cele 91 de persoane audiate sunt cercetate în cauză în stare de libertate.
 
Magistrații nu au făcut nicio reținere în arest dosar.
 
Oamenii legii au pus în aplicare 56 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța.  
 
Persoanele în cauză ar fi indus în eroare sau ar fi încercat să inducă în eroare o instituție publică din Constanța (Agenția Județeană pentru Plăti și Inspecție Socială.), prin depunerea unor cereri prin care solicitau indemnizații lunare pentru perioada octombrie 2020 - ianuarie 2021, utilizând contractele de cesiune drepturi de autor încheiate cu societatea comercială a bărbatului menționat inițial, declarând că le-ar fi fost întreruptă activitatea de artist, ca urmare a pandemiei COVID-19, deși aceștia fie nu aveau calitatea de artist, fie nu îndeplineau condițiile pentru obținerea indemnizației.
 
Prejudiciul estimat este de peste 700.000 de lei.
 
La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, ai Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și ai Serviciului de Poliție Transporturi Maritime.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii