Alin Horațiu Dima, din nou în instanță. Proces civil cu Primăria Constanța, judecat astăzi
Alin Horațiu Dima, din nou în instanță. Proces civil cu Primăria Constanța, judecat astăzi
182
Marime text
Judecătoria Constanța judecă astăzi, 28 ianuarie 2026, acțiunea în răspundere contractuală formulată de Alin Horațiu Dima împotriva Unității Administrativ-Teritoriale a Municipiului Constanța. Dosarul se află în faza de fond și este înregistrat sub numărul 21063/212/2025, pe rolul Secției Civile, completul C6, cu ora estimată de începere 09:30.
Cauza vizează un litigiu civil între evaluatorul cunoscut din Dosarul Retrocedărilor Constanța și administrația locală, însă detaliile exacte ale pretențiilor formulate de reclamant nu au fost făcute publice până în prezent.
Numele lui Alin Horațiu Dima revine astfel în atenția publică, în contextul în care acesta a avut un rol important în celebrul Dosar al Retrocedărilor, una dintre cele mai ample și controversate cauze penale care au zguduit administrația locală constănțeană. În acel dosar, Dima a fost evaluator, fiind condamnat definitiv la șase ani de închisoare. Separat, într-un alt dosar vizând retrocedarea a 25 de hectare de teren în zona Anadalchioi–Brătianu, acesta a fost achitat definitiv de instanță.
În paralel cu litigiile civile, Alin Horațiu Dima se află și în conflict cu ANAF, după ce a fost executat silit pentru recuperarea unor cheltuieli judiciare. Este vorba despre suma de 500 de lei, stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Contestația la executare formulată de Dima a fost respinsă de Judecătoria Constanța în martie 2024, soluție atacată ulterior cu apel.
Procesul de astăzi cu Primăria Constanța se înscrie într-un șir mai larg de demersuri judiciare inițiate de fostul evaluator, în încercarea de a obține repararea unor presupuse prejudicii contractuale.
Instanța urmează să se pronunțe asupra cauzei, iar soluția va putea fi atacată potrivit prevederilor legale.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


