Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:49 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Avram, avocat în cadrul Baroului Constanţa, a fost condamnat. Înalta Curte a stabilit primul termen în apel

ro

21 Jan, 2019 00:00 2048 Marime text
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a stabilit primul termen în apelul dosarului în care Adrian Avram, avocat în cadrul Baroului Constanţa, a fost condamnat în primă instanţă la un an şi două luni de închisoare.
 
Primul termen al cauzei va avea loc pe data de 5 februarie. Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va fi definitivă.
 
Adrian Avram, avocat în cadrul Baroului Constanţa, este acuzat că, în perioada 7 decembrie 2016 -14 februarie 2017, în calitate de avocat şi apărător ales al unui inculpat (fost procuror), „a abordat un alt inculpat din cauză, căruia i-a propus o înţelegere frauduloasă, de natură a determina pronunţarea unei soluţii favorabile ambelor persoane“, potrivit DNA.
 
În luna mai 2018, Curtea de Apel Constanţa a decis condamnarea avocatului Adrian Avram la un an şi două luni de închisoare.
 
Magistraţii au amânat aplicarea pedepsei închisorii pe durata termenului de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 84 din Codul penal, de doi ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a pedepsei.
 
Decizia Curţii de Apel Constanţa a fost contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României atât de avocatul Adrian Avram, cât şi de procurorii DNA.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii