Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:58 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța, membru fondator al Asociației Școala Națională pentru Energie Nucleară – SNEN

ro

02 Apr, 2024 14:13 534 Marime text
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a devenit, vineri, 29 martie 2024, membru fondator al Asociației Școala Națională pentru Energie Nucleară – SNEN. Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București a găzduit Adunarea Generală de înființare a asociației, creată cu scopul de a forma, promova și susține educația în domeniile de activitate din sectorul energetic nuclear și/sau domeniile conexe acesteia.

Potrivit reprezentanților Universității Ovidius Constanța, în cadrul Adunării Generale, au fost stabilite obiectivele și activitățile pe care SNEN își propune să le implementeze, precum și modul de lucru care va fi abordat. De asemenea, membrii fondatori au votat în unanimitate și au semnat Actul Constitutiv și Statutul Asociației.

La eveniment au participat reprezentanți ai celor 12 universități fondatoare și reprezentanți ai instituțiilor de profil, Agenția pentru Energie Nucleară (NEA) a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., RoPower Nuclear S.A., Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR), Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), Centrul de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare (CITON) al RATEN, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), Forumul Atomic Roman – ROMATOM.

Cele 12 instituții cu statut de membru fondator al SNEN sunt:
1.         Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București
2.         Universitatea  din București
3.         Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
4.         Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
5.         Universitatea de Vest din Timișoara
6.         Universitatea Ovidius din Constanța
7.         Universitatea Valahia din Târgoviște
8.         Universitatea din Craiova
9.         Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
10.       Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București
11.       Universitatea din Petroșani
12.       Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București

„Până la finalizarea procedurilor de înregistrare a asociației, rolul de președinte interimar a fost acordat prin vot prof. univ. dr. ing. Dumitru Chirleșan, prorector al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Din organismul interimar de conducere al asociației a fost ales să facă parte și reprezentantul Universității Ovidius din Constanța, prof. univ. dr. Mihai Gîrțu, prorector responsabil cu cercetarea și inovarea.
Participarea Universității Ovidius din Constanța la asociație are loc în contextul în care este în derulare proiectul CRESC, pentru dezvoltarea și dotarea campusului profesional integrat pentru învățământul dual preuniversitar și universitar „Ovidius Engineering Hub” al consorțiului regional „Tehno-Dobrogea”, proiect din care face parte și SN Nuclearelectrica SA.  Universitatea Ovidius din Constanța răspunde, astfel, nevoilor regionale, înțelegând faptul că avântul luat de energetica nucleară în România face necesară pregătirea a circa 2000 de specialiști în următorii 10 ani, o țintă foarte ambițioasă pentru membrii consorțiului“ - au mai menționat reprezentanții Universității Ovidius Constanța.

Citește și: 

Ziua Internațională a Francofoniei, celebrată la Universitatea Ovidius din Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii