Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:40 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța a participat la evenimentul internațional „Higher Education European Networking Summit” (FOTO)

ro

13 Dec, 2023 15:07 836 Marime text
         
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la evenimentul internațional „Higher Education European Networking Summit”, activitate realizată în cadrul proiectului „Extinderea strategiei de internaționalizare și creșterea vizibilității Universității Ovidius din Constanța prin acțiuni de promovare în plan internațional ca universitate multiculturală comprehensivă” (ESPERO II).
         
La manifestarea care a avut loc la Milano, în Italia, au participat peste 25 de specialiști în domeniul relațiilor internaționale, din țări precum Belgia, Italia, Republica Cehă și România, au transmis reprezentanții UOC. 


         

„În cadrul întâlnirii, participanții au realizat un schimb de idei și bune practici cu privire la implementarea strategiilor de internaționalizare în cadrul fiecărei instituții de învățământ superior, contribuind astfel la conturarea viitorului educației internaționale. De asemenea, manifestarea a inclus o sesiune live cu reprezentantul Comisiei Europene care coordonează echipa responsabilă de Programul Erasmus Plus, Vito Borrelli, alături de care a fost evaluată evoluția programului până în prezent. Una dintre provocările studenților internaționali, atunci când aplică pentru o mobilitate de studiu sau de practică, face referire la găsirea unui loc de cazare, fiind atent discutată și încercându-se găsirea unor soluții optime, pentru a depăși dificultățile cauzate de rata inflației și de alți factori geo-politici. Totodată, participanții au analizat posibilitatea deschiderii unor noi parteneriate și realizării unor propuneri de proiecte cu finanțare europeană”, a precizat prof. univ. dr. Cristina Duhnea, directorul proiectului.

        
Proiectul ESPERO II, cod CNFIS-FDI-2023-F-0538, are o valoare totală de 306.000 lei și este unul dintre cele șapte proiecte ale UOC, finanțate de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.


Citește și: 

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Sacralitate și Har”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii