Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:25 21 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sub egida Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România „Iorghiana 148“, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Constanţa

ro

07 Jun, 2019 00:00 777 Marime text
Ca în fiecare an în ultimele două decenii, sub auspiciile Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, are loc, în luna iunie, Simpozionul Aniversar „Iorghiana“. În acest an, aniversarea naşterii marelui istoric şi cărturar Nicolae Iorga a fost marcată în mijlocul elevilor şi profesorilor de la una din instituţiile şcolare centenare ale Constanţei - Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. A fost un emoţionat omagiu adus „forţei naturii“ şi „apostolului Neamului“ Nicolae Iorga cu prilejul marcării a 148 de ani de la „ivirea pe lume“, la 5/17 iunie 1871, Botoşani. După cuvântul de salut al directorului colegiului, prof. Stelian Marinescu, au susţinut referate şi intervenţii deopotrivă profesori ai unităţii de învăţământ (prof. Lucreţia Claudia Portase, N. Iorga  - istoricul total al românilor; prof. Bianca IbadulaN. Iorga - Dimensiunea activităţii literare; prof. Nicoleta BencheaN. Iorga - istoric al  spaţiului românesc dintre Dunăre şi Mare; prof. Mihai ParisN. Iorga  - istoric al învăţământului românesc) şi elevi (Diana Dorneanu, clasa a XI-a E: N. Iorga - titan al istoriografieiCristina Talapan, clasa a XI-a E: N. Iorga şi istoria mentalităţilor, Denisa Mocanu  (clasa a XI-a F): N. Iorga - omul politic). 
 
De asemenea, profesorul Stoica Lascu, preşedintele filialei, a reliefat activitatea de cercetare a operei şi a vieţii lui N. Iorga, de editare a scrierilor sale din partea istoricului contemporan prahovean Petre Ţurlea, după ce a punctat, sintetic, personalitatea polivalentă a savantului şi „apostolului de la Văleni”, „mult prea puţin adusă în atenţia  generaţiilor de azi, uriaşa sa activitate fiind aproape necunoscută de către tinerii din zilele noastre“. „Or, dacă tot se clamează integrarea noastră în Europa - de parcă am fi pe un alt continent! -, apoi, între personalităţile cu care românii au a se mândri în concertul cultural şi ştiinţific al Bătrânului Continent, N. Iorga este, dincolo de orice îndoială, o «ofertă» intelectuală românească de geniu. Şi cu care întreaga Europă are a se mândri!”, a precizat prof. Stoica Lascu.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii