Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:36 27 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șapte inspectori școlari numiți fictiv?

ro

14 Feb, 2018 00:00 1095 Marime text
Pe posturile rămase vacante în urma susținerii concursului din 2015 au fost numiți inspectori școlari la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, cu detașare în interesul învățământului, începând cu 1 septembrie, cu avizul Ministerului Educației Naționale, care este obligatoriu. Între 8 septembrie și 6 octombrie le-a fost încetată detașarea, fără a obține avizul ministerului cu privire la această încetare.
 
„Am sunat la minister și am aflat că figurează ca inspectori școlari care au aviz până la 1 septembrie. Colegii numiți pe acele posturi vacantate au fost numiți fără avizul Ministerului Educației. În momentul în care s-a primit ordinul de ministru cu renumirea mea în funcția de inspector școlar general, cu data de 2 februarie, fix în aceeași zi colegii au depus la Registratură (cei numiți de prof. Petrică Miu - n.r.) solicitarea încetării detașării. Le-am explicat că nu pot face încetarea detașării fix cu data de 2 februarie, pentru că încetarea unei detașări se face cu avizul ministerului. Ca mai apoi să aflu că ei nu sunt înregistrați la minister“, a declarat prof. Gabriela Bucovală, inspector școlar general.
 
Așadar, au plecat prof. Janeta Borandă, Adrian Muntean, Monica Milea, Oana Staicu, Vasile Ciubucă, Alina Chiriac, Elena Hanu și au revenit Aurelia Cezar, Daniela Diaconu, Liliana Muscină, Oana Pahon, Mariana Zaharia, Dragoș Ciucan, Veronica Neguțu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii