Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:47 22 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România reia studiile în programele de licență cu dublă specializare din anul universitar 2025 - 2026

ro

22 Oct, 2025 13:01 200 Marime text



Anul universitar 2025 - 2026 marchează reluarea studiilor în programele de licență cu dublă specializare, atât în specialitate, cât și didactică, după mai mulți ani de întrerupere, prima generație de studenți fiind admisă în sesiunile acestui an.

Potrivit Ministerului Educației, procesul Bologna a demarat în anii ’90, Declarația fiind semnată în 1999 la Bologna, cu angajamentul constituirii Spațiului European al Învățământului Superior (SEÎS) până în 2010, lucru confirmat de conferința de la Budapesta/Viena (2010). Principalele angajamente asumate în cadrul Procesului Bologna se referă la compatibilizarea studiilor universitare în  țări membre ale SEÎS și  relaționarea mai strânsă cu piața muncii/societatea, focalizarea fiind inițial pe organizarea ciclurilor de studiu, credite transferabile, suplimentul la diplomă, recunoașterea diplomelor și asigurarea calității, precum și stimularea mobilităților academice și întărirea dimensiunii europene a învățământului superior.  

Ulterior, educația europeană a intrat în ceea ce unii experți numesc metaforic reforma Bologna 2.0, care dinamizează și adaptează realizările primei perioade și explorează aspecte suplimentare axate pe alianțe universitare europene, implementarea cât mai unitară și relevantă a cadrului național al calificărilor prin raportare la rezultatele învățării, microcredențiale/microcertificări, relația educație formală-nonformală-informală și învățarea pe parcursul vieții, specializări integrate (ex.: dubla specializare) etc. Un rol important aici este și relația SEÎS cu Aria Europeană a Cercetării.
 

Ca rector am susținut în Legea 199/2023 și prin demersurile UBB elemente europene care se subsumează la ceea ce unii numesc «Reforma Bologna 2.0» și mă bucur că în calitate de ministru am inițiat și/sau am aprobat câteva din acestea (unele au fost deja inițiate pe parcursul anilor 2023 - 2024, iar altele urmează). Spre exemplu, în cazul specific al dublelor specializări, atât în specialitate, cât și didactice, după diverse analize și dezbateri, am susținut acest demers, inclusiv prin propunerile UBB, cunoscând eficiența structurii «major + minor» din sistemul american, care în demersul legislativ din țară a devenit «specializare principală + specializare secundară». Mă uit acum cu plăcere că avem primele generații care încep anul universitar 2025 - 2026 în această structură, ceea ce le va spori șansele de integrare în piața muncii, dar va ajuta și integrarea lor în învățământul preuniversitar prin arii curriculare mai largi, crescând astfel și accesul copiilor la cadre didactice calificate. Din discuțiile preliminare avute cu cei implicați am înțeles că a existat interes din partea studenților pentru aceste programe și că startul a fost mai mult decât încurajator.”  - a transmis ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David,

„ARACIS va continua să sprijine instituțiile de învățământ superior în procesul de implementare a programelor cu dublă specializare, precum și a altor forme de pregătire universitară flexibilă, asigurând o abordare coerentă, bazată pe calitatea educației și pe nevoile de formare ale viitorilor specialiști, inclusiv profesori, dar și pe cerințele pieței muncii, aflate într-o continuă dinamică.” - au menționat Prof. univ. dr. Valentin Năvrăpescu și prof. univ. dr. Cristina Ghițulică 


Pentru lista programelor aprobate cu dublă specializare pentru anul universitar 2025 - 2026, vezi Hotărârea de Guvern nr. 645/2025. Ca exemple recente de programe propuse, vezi ordinele de ministru nr. 6.634/2024 și nr. 3.575/2025 pentru înfiinţarea programelor de studii universitare de licenţă cu dublă specializare şi aprobarea Listei programelor de studii universitare de licenţă cu dublă specializare, cu modificările și completările ulterioare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii