Rezultatele finale de la examenul de titularizare se afișează astăzi, 30 iulie 2025
Rezultatele finale de la examenul de titularizare se afișează astăzi, 30 iulie 2025


Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, conform calendarului specific, publicat de Ministerul Educației
Amintim că, 79,37% era procentul de promovare a concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2025 - (înainte de soluționarea contestațiilor) la nivelul județului Constanța.
Potrivit ISJ Constanța, înainte de etapa de contestații la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, procentul de promovare a candidaților este de 79,37%, în creștere cu 0,76% față de anul trecut.
Astfel, la nivelul județului Constanța, din totalul celor 1191 de candidați cu drept de participare la această probă, s-au prezentat 1011 pentru a susține proba scrisă la 51 de discipline. 110 candidați s-au retras, 4 a fost eliminați, așadar 897 de lucrări au fost încărcate pe platforma de evaluare“ - conform ISJ Constanța
În urma evaluării lucrărilor înainte de etapa de contestații, pe tranșe de note, situația are următoarea configurație:
- 185 de candidați au obținut note mai mici de 5 - 20,62%;
- 341 de candidați au obținut note între 5 și 7 – 38,02%;
- 371 de candidați au obținut note mai mari sau egale cu 7 (41,36%), din care 48 candidați au obținut note între 9 și 10.
Citește și:Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci)“ - conform ISJ Constanța
79,37%, procentul de promovare a examenului de titularizare la Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp