Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:44 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reprezentanţii Şcolii nr. 29 „Mihai Viteazul“, la mobilitatea Comenius, din Grecia

ro

24 Nov, 2014 00:00 3696 Marime text
La începutul lunii noiembrie, reprezentanţii Şcolii Gimnaziale nr. 29 „Mihai Viteazul“ Constanţa au participat la mobilitatea Comenius, găzduită de Primary School of Polisitos - Xanthi, Grecia, alături de 25 cadre didactice din ţările partenere (Portugalia, Spania, Italia, Turcia, Grecia, Polonia).
Echipa şcolii a fost formată din: directorul unităţii, Daniela Badea, coordonator proiect prof. înv. primar Mariana Negrilă, prof. Carmen Badea, prof. înv. primar Elena Rusu, prof. înv. primar Anaida Popov, prof. înv. primar Gabriela Răileanu, prof. înv. primar Mihaela Toma şi eleva Andreea Rădulescu (clasa a 7-a B).

Eleva constănţeană a fost invitata specială a coordonatorului din Grecia, prof. Dimitris Tzakalos, care a remarcat-o în timpul Festivalului de cântec, dans şi tradiţii populare, organizat în România. Acesta i-a oferit tinerei găzduire şi posibilitatea de a-i cunoaşte pe greci la ei acasă şi de a exersa limba greacă, pe care Andreea o aprofundează de mai mulţi ani.
Pe parcursul a cinci zile, participanţii la mobilitate s-au implicat în: activităţi didactice desfăşurate în clasele primare, interacţiuni cu elevii şi schimburi de experienţă cu profesorii greci, întâlniri cu reprezentanţii autorităţii locale (primarul din Xanthi), analiza schimbărilor produse în oraşul fiecărei şcoli participante la proiect, vizionarea unui spectacol pregătit de elevii greci, crearea de echipe pentru elaborarea planului de lucru pe temele finale alese. De asemenea, participanţii au răspuns la quiz-uri despre ţările partenere, au organizat videoconferinţe, au realizat un schimb intercultural printr-o vizită la Muzeul de Arheologie din Phillipos, au stabilit contacte cu reprezentanţi ai Centrului de Cercetări Marine şi Ecologie din Xanthi şi au vizitat rezervaţiile naturale din zonă.
Echipa de proiect a stabilit, totodată, sarcinile de lucru pentru fiecare şcoală parteneră, în vederea pregătirii următoarei mobilităţi, care va avea loc în Portugalia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii