Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:27 16 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 7000 de absolvenți de clasa a VIII-a nu s-au prezentat la prima probă a Evaluării Naționale 2024

ro

25 Jun, 2024 18:03 440 Marime text
foto: PixabayMarți, 25 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă (Limba și literatura română) din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a în 3.392 unități de învățământ/centre de examen.

Potrivit Ministerului Educației, au fost prezenți 153.398 de absolvenți ai clasei a VIII-a (95.6%) din totalul celor 160.467 de înscriși pentru susținerea acestei probe. Nu s-au prezentat 7.069 de absolvenți.

Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un elev.

Subiectele și baremele de corectare păot fi consultate AICI

A doua probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 27 iunie, urmată, vineri, 28 iunie, de ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale.

Citește și: 

Oficial de la Ministerul EducațieiCe subiecte au avut de rezolvat elevii la proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii