LIVE-TEXT Noul an școlar începe la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Constanța. Clopoțelul sună, elevii trec în formație
LIVE-TEXT: Noul an școlar începe la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion
08 Sep, 2025 12:10
ZIUA de Constanta
302
Marime text



Astăzi, 8 septembrie 2025, de la ora 12:30, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” organizează festivitatea de deschidere a noului an de învățământ 2025-2026.
Update:
Pentru acest an școlar, au fost înscriși 107 în anul I și 68 în anul II.
Înainte de începerea festivității, doi elevi ne-au comunicat câteva gânduri la început de nou an școlar. Dobrotă Eugenia, elevă în primul an la Școala Militară de Maștri a Forțelor Navale, ne-a spus că acomodarea a fost una ușoară și că își dorește să evolueze cât mai mult.
„Mă numesc Dobră Eugenia. Sunt elevă în primul an la Școala Militară de Maștri a Forțelor Navale. Momentan m-am acomodat, mă simt foarte bine, îmi place colectivul, mă înțeleg cu colegii mei, este foarte bine.
Pasiunea a fost insuflată de tatăl meu care a fost subofițer în armată, în aviație și presupun că el este cel m-a inspirat.
Vreau să evoluez, să progresez, să învăț cât mai multe noțiuni și îmi doresc să continui pe acest drum.
Mi am propus să evoluez, să învăț lucruri noi, să fiu cât mai bună, să iau note mari, să fiu atentă și la pregătirea militară.”, ne-a transmis Dobrotă Eugenia.

Totodată, elevul Cărăpuș Mihai ne-a transmis că a dorit să urmeze o carieră militară pentru a se descoperi pe el însuși și, de asemenea, pentru a adopta un alt program, unul care să contribuie la responsabilizarea sa.
„Sunt elev Cărăpuș Mihai. Pot spune că am puține emoții, dar am trecut peste ele pentru că am urmat Colegiul Național Militar Alexandru Ancuza și nu e ceva nou, dar îmi place îmi place. fac și pasiune.
În domeniul militar nu am pe nimeni, dar eu am vrut să urmez o carieră militară ca să mă descopăr pe mine, să văd ce pot, să am un alt program, să mă responsabilizez și să văd cum e lumea pe partea militară.
După absolvire aș vrea să continui pe partea militară, să descopăr cât mai multe lucruri.”, a declarat Cărăpuș Mihai.

Update 2:
Festivitatea debutează cu defilarea Drapelului de Luptă, urmată de intonarea imnului național.
La eveniment a sosit contraamiralul Marcel Neculae, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale. După apariția contraamiralul Marcel Neculae, se intonează din nou imnul.

După intonarea imnului, preotul militar Corneliu Chivu va oficia serviciul religios.
.jpg)
Comandorul Valentin Nae, comandantul Școlii Militare de Maiștri a adresat câteva cuvinte prin care a evidențiat că ziua de astăzi este plină de emoție și speranță. În această zi, fiecare dintre elevi pornește la drum cu un vis si cu o misiune.
„Tuturor elevilor le spun ca in școală nu sunteți singuri. Profesorii îi vor învață să gândească critic și să ia decizii bune. Fiecare provocare este o treaptă pentru înălțare.”, a punctat Comandorul Valentin Nae.
În final, comandorul Valentin Nae le-a urat elevilor un an școlar plin de reușite, de prietenii strânse. Cu aceste cuvinte, acesta a declarat deschis anul școlar 2025-2026.

În continuare, maistrul militar Marius Irimia a transmis că este o deosebită onoare sa fie alături de cei prezenţi, aflaţi într-o instituție de tradiție.
„Dragi elevi, drumul pe care l-ati ales nu este unul ușor. Veți întâlni momente de dificultate.În fiecare zi de instruire veți învață nu doar tehnică șii strategie militară navală, ci si ce înseamnă respectul și camaraderia. Să nu uităm deviza forțelor navale: onoare, loialitate și profesionalism”, a spus maistrul militar Marius Irimia.
Maistrul Marius Irimia și-a încheiat discursul urând elevilor mult succes și realizări pe toate planurile.

Reprezentanta elevilor de anul I, Eugenia Dobrotă, adesează celor prezenți la festivitate câteva cuvinte prin care subliniază faptul că prezența ei în respectivul loc reprezintă mai mult decât o alegere.
„Pentru mine, această zi înseamnă împlinirea unui vis. Suntem cei care vor duce mai departe o tradiție de onoare și sacrificiu. Curaj în anul care urmează”, a transmis eleva.
.jpg)
Contraamiralul Marcel Nicolae, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale, rostește mesajul Șefulului Statului Major al Forțelor Navale. Mesajul evidențiază faptul că, acest an de învățământ începe în condițiile în care sistemul de învățământ, inclusiv cel militar, trebuie sa facă față provocărilor.
Drept un mesaj propriu, contraamiralul Marcel Neculae le-a urat camarazilor din anul II putere de muncă, iar camarazilor din anul I un călduros bun venit!„Dragi elevi, ați pășit într-o instituție de tradiție și prestigiu. Vă încurajez să abordați fiecare zi de pregătire cu fericire. Fiți mândri de drumul ales!”, se arată în mesajul rostit.
„Vă doresc sănătate și aclimatizare de muncă la mediul militar. Îi asigur pe părinții că aveți copiii pe mâini bune!”, a spus contraamiralul Marcel Neculae.
.jpg)
În continuare, festivitatea continuă cu defilarea subunităților.

Știre inițială:
Astăzi, 8 septembrie 2025, de la ora 12:30, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” organizează festivitatea de deschidere a noului an de învățământ 2025-2026.
Elevii de anul I și anul al II-lea își vor ocupa locul în formație, în prezența conducerii Statului Major al Forțelor Navale, a reprezentanților Statului Major al Apărării, a comandanților de mari unități și unități din Forțele Navale Române, precum și a cadrelor didactice, părinților și apropiaților.
Cu o tradiție de aproape 128 de ani, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale este o instituție de învățământ militar unică în România prin specificul său. Unitatea asigură formarea, specializarea și perfecționarea personalului necesar Forțelor Navale, precum și altor beneficiari, în vederea exploatării, întreținerii și reparării tehnicii și armamentului din dotare, asigurând, totodată, competențele de lideri ai structurilor de la baza carierei militare, echipă, grupă și echipaj.
Citește și:
Festivitate de deschidere a noului an școlar la Școala Militară de Maiștri Militari Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii